Acasă Economic Diana Sipos, noul Country Manager IT&C al Atos România

Diana Sipos, noul Country Manager IT&C al Atos România

DISTRIBUIȚI

Compania franceză Atos, jucător în transformare digitală, o numește pe în funcția de Country Manager pentru Atos IT Solutions and Services România. Aceasta preia funcția de la Cătălina Dodu, care a condus operațiunile filialei locale timp de nouă ani. În calitate de Country Manager, Diana Sipos va prelua implementarea strategiei companiei pe plan local, ce presupune încheierea de parteneriate strategice cu organizații relevante din zona IT și dezvoltarea portofoliului de servicii și de clienți.

Diana Sipos, anterior Chief Financial Officer în cadrul Atos România, face parte din companie de la lansarea acesteia pe piața locală, în 2011. Anterior a activat în departamentul financiar al companiei Siemens IT Solution and Services. Cătălina Dodu, care a condus operațiunile locale ale Atos din 2014 până în prezent, a ales o nouă oportunitate în parcursul său profesional. De-a lungul mandatului său de Country Manager, echipa Atos România a crescut de la 550 la peste 3500 de angajați, care activează în cele patru centre pe plan local –  în București, Brașov, Cluj și Timișoara.

Atos are la nivel global 112.000 de angajați și venituri anuale de circa 11 miliarde de euro. Atos România a încheiat anul 2022 cu peste 3.500 de angajați în sediile din București, Brașov, Cluj și Timișoara, ce deservesc mai mult de 300 clienți din 15 țări. Compania are parteneriate cu instituții de apărare, securitate cibernetică, știință și sănătate, scrie profit.ro.

Comentarii

comentarii