Acasă Sport Din cauză că la Timișoara nu au fost bani, Dragan Petricevici, a...

Din cauză că la Timișoara nu au fost bani, Dragan Petricevici, a ajuns antrenor al echipei de baschet feminin Universitatea Cluj

DISTRIBUIȚI

draganpetricevicBosniacul Dragan Petricevici, care a demisionat săptămâna trecută de la formaţia masculină BC Timişoara, va prelua echipa feminină Universitatea Cluj, aceasta urmând a fi a doua experienţă din cariera sa la nivel feminin, după cea de la Livas Târgovişte, cu care a cucerit titlul naţional în 2003.
Directorul CS Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu, a declarat luni că aducerea lui Dragan Petricevici este o dovadă că proiectul echipei de baschet feminin ia amploare. “Urmează ca la finalul lunii, Dragan Petricevici să vină la Cluj. Proiectul de la echipa de baschet feminin ia amploare. Se doreşte o treabă serioasă şi prin aducerea lui Dragan Petricevici se confirmă şi mai mult acest lucru. Ne dorim performanţă şi cred că o vom şi obţine în viitor”, a declarat Ovidiu Vasu.
Ulterior, CS Universitatea a emis un comunicat privind aducerea noului antrenor.
“Antrenorul Dragan Petricevici va prelua, peste aproximativ două săptămâni, echipa de baschet feminin din cadrul CS Universitatea Cluj. Dragan a semnat, duminică seară, un contract valabil pe 3 ani şi jumătate, revenind astfel la Cluj, locul unde, în urmă cu 19 ani, câştiga campionatul naţionat cu echipa de băieţi a clubului”, se arată în comnicat.
Cel mai probabil, Dragan Petricevici va debuta pe banca echipei clujene de baschet feminin la sfârşitul lunii octombrie, atunci când Universitatea va juca la Alba-Iulia. Până atunci, clujencele vor juca pe terenul formaţiei CSBT Alexandria, în 21 octombrie, şi vor primi vizita grupării ACS Sepsi SIC, într-un meci programat pentru data de 24 octobrie.
Antrenorul Dragan Petricevici, care a cucerit Cupa României în 2015 la masculin, cu BC Timişoara, a demisionat de la cârma acestei echipe în urmă cu o săptămână, invocând problemele financiare ale clubului, afectat de interdicţia de alocare de fonduri din partea Primăriei, ca urmare a unui control al Curţii de Conturi.
În vârstă de 46 ani, Dragan Petricevici a mai antrenat o singură dată la feminin, în sezonul 2002-2003, la Livas Târgovişte, cu care a cucerit atunci titlul naţional.
La masculin, el a pregătit echipele Universitatea Cluj, Poli Iaşi, West Petrom Arad, CSU Ploieşti, Farul Constanţa, CSU Sibiu şi BC Timişoara. A cucerit patru titluri de campion, cu Universitatea Cluj, de două ori cu West Petrom Arad şi cu CSU Ploieşti. De asemenea, Petricevici mai are în palmares, tot la masculin, trei Cupe ale României, una cu CSU Ploieşti şi două cu BC Timişoara.

Comentarii

comentarii