Acasă Actualitate Din cauza COVID19, APIA Timiș suspendă primirea cererilor unice de plată

Din cauza COVID19, APIA Timiș suspendă primirea cererilor unice de plată

DISTRIBUIȚI

Dată fiind amenințarea COVID-19, conducerea APIA, susținută de MADR, a luat decizia de a suspenda primirea cererilor unice de plată  începând cu data de 16 martie, până la data de 06 aprilie 2020, iar în funcție de evoluția virusului vor fi luate alte măsuri ce se impun.

Activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul.

”Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impuse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia. De aceea, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infestării în cazul oricărui angajat al agenției.

Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșine.  Fermierilor noștri, beneficiari direcți ai tuturor formelor de sprijin acordate prin APIA, le transmitem rugămintea de a se solidariza cu efortul nostru de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigurăm de faptul că le vor fi respectate toate drepturile”, atenționează APIA.

Comentarii

comentarii