Acasă Economic Din Costa Rica, Elena Udrea își vinde acțiunile din Tim Rail Cargo...

Din Costa Rica, Elena Udrea își vinde acțiunile din Tim Rail Cargo și își retrage banii cu care a creditat compania din Timiș

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru Elena Udrea, aflată în Costa Rica de la începutul anului, după ce a fost condamnată, în primă instanță, la șase ani de închisoare cu acuzația de luare de mită și abuz în serviciu în dosarul “Gala Bute”, s-a retras din acționariatul companiei Tim Rail Cargo, operator feroviar privat, unde controla 25% din titluri, și și-a vândut toate acțiunile către Ioan Valeriu Trică, fost director general al CFR SA, pentru 500.000 euro, cerând totodată să îi fie rambursate și creditele de 526.733 lei și 60.000 euro acordate anterior societății.

Prin preluarea pachetului de 25% din acțiuni, Ioan Valeriu Trică a ajuns la o deținere de 50% din companie. Ioan Valeriu Trică a fost șeful sucursalei regionale CFR Timișoara, iar în 2010 a fost numit de ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu, în postul de director general al CFR SA. Trică era și vicepreședinte al Biroului Național al PDL Timiș.

Elena Udrea a făcut parte din acționariatul Tim Rail Cargo, cu sediul în Timiș, de la momentul înființării acesteia, în 2013. La acest moment, ea se află în Costa Rica, unde a cerut statut de refugiat politic după ce a fost condamnată, în primă instanță, la șase ani de închisoare.

Sursa: profit.ro

Comentarii

comentarii