Acasă Actualitate Din octombrie, e posibil să dispară semafoarele de pe drumul Timişoara-Lugoj

Din octombrie, e posibil să dispară semafoarele de pe drumul Timişoara-Lugoj

DISTRIBUIȚI

Drumul Timişoara – Lugoj este cunoscut de toţi. E în lucru de câţiva ani şi se pare că lucrările la acest tronson se apropie, în sfârşit, de final. Se lucrează la drum, dar încă mai sunt semafoare care restricţionează circulaţia pe câte un sens, alternativ, deoarece se lucrează pe respectiva porţiune. În această perioadă ai ocazia să stai minute bune la un astfel de seamafor şi să admiri pusta bănăţeană cu motorul încins, aşteptând să ţi se dea semnalul de trecere. Drumul se tot construieşte, de câţiva ani buni. Drumul Timişoara-Lugoj a schimbat mulţi miniştri ai Transporturilor şi tot nu s-au terminat lucrările la el. Timişorenii au tot trăit cu speranţa că, în sfârşit, se va termina acest drum şi vor merge lin de la Timişoara la Lugoj şi înapoi.
Semafoare sau gropi şi "valuri" pe şosea
Oamenii încep să aleagă şi această cale (drumul naţional Timişoara – Lugoj) cu maşinile lor, dar se tem de semafoare şi de aşteptat excesiv. Le este teamă însă să o ia pe cealaltă parte – pe varianta Buziaş – pentru a ajunge la Lugoj, deoarece drumul e plin de gropi şi vălurit, iar a merge cu maşina pe acolo reprezintă o aventură dusă la extrem. Aşa că timişorenii, atunci când o iau în direcţia Lugoj, au de ales între două variante – semafoare sau gropi şi valuri pe şosea. Mulţi au început, în ultimul timp, să aleagă varianta drumului naţional, cel cu semafoare, deoarece acestea s-au împuţinat în ultima perioadă.
Ultimul strat…
În luna următoare însă (octombrie), e posibil ca aceste semafoare să dispară de tot, deoarece lucrarea se apropie de final. "Din luna octombrie, vrem să nu mai fie semafoare pe acest drum. Încercăm, în octombrie, să-l punem în funcţiune. În unele sectoare mai e de pus ultimul strat de îmbrăcăminte asfaltică", spune directorul adjunct al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP), Horaţiu Simion. Ultimul termen vehiculat pentru finalizarea acestei lucrări, după cum spunea chiar prim-ministrul României, Emil Boc, este 1 decembrie 2009 (chiar de Ziua Naţională a României). Cei de la drumuri nu se supără însă deloc dacă vor termina mai repede. Acest lucru depinde însă şi de temperaturile din această perioadă. Dacă vremea de afară e una propice, merg şi lucrările.

Comentarii

comentarii