Acasă Cultura Din Rusia, direct în România

Din Rusia, direct în România

DISTRIBUIȚI

Faimosul balet pe gheaţă din St. Petersburg patinează în capitala Banatului

Peste doar 5 zile, Timişoara se va putea bucura în premieră de un eveniment cu totul special: marţi, 15 ianuarie, capodopera baletului rusesc „Spărgătorul de Nuci” va fi readusă la viaţă pe scena Sălii Olimpia. De această dată, însă, patinele vor lua locul pantofilor de balet, deoarece întreaga poveste se va desfăşura pe o scenă din gheaţă adevărată, însufleţită de balerinii faimosului Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg. Piesa “Spărgătorul de nuci” a fost prima pusă în scenă de această companie şi a rămas cunoscută până în zilele noastre drept cea mai monumentală producţie de acest gen. Spectacolul reprezintă debutul unui grandios turneu naţional, un adevărat tur de forţă cu 7 spectacole în 4 oraşe, cu 3 premiere: „Lacul lebedelor” în Cluj Napoca, „Spărgătorul de Nuci” la Timişoara şi Sibiu, respectiv „Romeo şi Julieta” pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Datorită succesului înregistrat la reprezentaţiile precedente, de fiecare dată cu casa închisă, spectacolele din provincie vor fi puse în scenă de 2 ori în aceeaşi zi, pentru a satisface cererea mare de bilete. Până la acest moment, spectacolul este aproape sold out în Cluj Napoca, Sibiu şi Bucureşti, românii aşteptând cu nerăbdare să vadă sau să revadă talentaţii balerini patinatori, majoritatea câştigători ai multor medalii internaţionale la patinaj artistic. În capitala Banatului, deşi spectacolul a fost anulat în anul precedent din motive tehnice, timişorenii nu şi-au pierdut încrederea şi entuziasmul, iar organizatorii oferă garanţii că spectacolul se va ţine în acest an, indiferent de numărul de locuri rămase libere.
Pentru spectacolul „Spărgătorul de Nuci”, biletele se găsesc la casieriile Teatrului Naţional Timişoara (agenţia Mărăşeşti şi agenţia Sala 2), la casieria Sălii Olimpia sau online, pe site-urile www.eventim.ro și www.dieselclub.ro. Prețurile acestora încep de la 98 lei şi variază în funcție de categorie.

Comentarii

comentarii