Acasă Actualitate Din SUA, la Timişoara. A17-a ediție a Conferinței Internaționale despre Tehnologii Avansate...

Din SUA, la Timişoara. A17-a ediție a Conferinței Internaționale despre Tehnologii Avansate Educaționale

DISTRIBUIȚI

După ce anul trecut, Conferinţa International Conference on Advanced Learning Technologies (ICALT) a avut loc în SUA, iată că, în 2017, Universitatea Politehnica Timișoara a reuşit să obţină dreptul de a o organiza în capitala Banatului, în perioada 3 -7 iulie.  
Ceremonia de deschidere a avut luni, 3 iulie, de la ora 9:00, în sala Auditorium a UPT. Evenimentul este organizat de de Asociația Internațională IEEE Computer Society, în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara prin Centrul ID/IFR si e-Learning (CEL).  La a 17-a ediție a Conferinței Internaționale despre Tehnologii Avansate Educaționale (ICALT2017), sunt așteptați în jur de 200 participanți din întreaga lume, fiind înregistrați specialiști din 36 țări.
Prof. univ. dr. Radu Vasiu, preşedintele Senatului UPT, a explicat: “Este o ediţie specială a conferinţei, este o conferinţă itinerantă, care se desfăşoară prin rotaţie în diverse ţări. Anul trecut a avut loc în SUA, iar în urma eforturilor depuse noi am obţinut organizarea în Timişoara, la UPT. La eveniment participă specialişti din zona tehnologiilor educaţionale din alte ţări. Din România avem doar patru participanţi.  Este o conferinţă tradiţională. În fiecare an o organizăm. Scopul este de a face un schimb de opinii între diverşi cercetători din întreaga lume în aceste domenii. Este o conferinţă destinată nu numai mediului academic, ci şi companiilor din mediul economic, fiindcă la ora actuală învăţământul pe tot parcusul vieţii se impune. Dacă cineva face nişte studii într-o zonă, poate să fie sigur că nu va ieşi la pensie doar cu meseria respectivă, ci îşi va schimba de multe ori profilul. Într-o viaţă nu ai o carieră, ci mai multe, aşa se spune acum. Este vorba de toate domeniile. Computer science asigură suportul tehnologic, dar cercetările sunt pe zona ştiinţelor cognitive, de memorare şi învăţare, care să fie utile oricărei zone. La ora actuală nu numai domeniul tehnic este cel vizat, ci toate domeniilor”, a explicat prof. dr. Radu Vasiu, preşedintele Senatului UPT.
IEEE este cea mai mare organizație tehnică profesională din lume, dedicată dezvoltării tehnologiei în beneficiul umanității. IEEE și membrii săi inspiră comunitatea globală să inoveze pentru un viitor mai bun, prin intermediul celor 420.000 de membri, din peste 160 de țări, și a cunoscutelor sale publicații, conferințe, standarde tehnologice, activități profesionale și tehnologice. IEEE este “vocea” de încredere pentru inginerie, informatică și informații despre tehnologie de pe întregul glob. ICALT (International Conference of Advanced Learning Technologies) este conferința internațională anuală în domeniul tehnologiiilor avansate educaționale și a învățamântului asistat de tehnologie organizată de către Societatea a Științei Calculatoarelor a IEEE și Comitetul tehnic pentru tehnologii educaționale. De la debutul sub numele de IWALT în Palmerston Nord, Noua Zeelandă (2000), ICALT a fost organizat în Madison, USA (2001), Kazan, Rusia (2002), Atena, Grecia (2003), Joensuu, Finlanda (2004), Kaohsiung, Taiwan (2005), Kerkrade, Olanda (2006), Niigata, Japonia (2007), Santander, Spania (2008), Riga, Lituania (2009), Sousse, Tunisia (2010), Atena, Georgia, USA (2011), Roma, Italia (2012), Beijing, China (2013), Atena, Grecia (2014), Hualien, Taiwan (2015), și Austin, Texas, USA (2016). A 17-a ediție a Conferinței internațională despre Tehnologii Avansate Educaționale (ICALT2017) are loc la Timișoara, iar Universitatea Politehnica Timișoara este gazda evenimentului.  Comitetul științific al ICALT 2017 este format din experți și profesori din USA, Australia, China și Taiwan, Suedia și România. Conferința are de asemenea un comitet științific pentru fiecare secțiune principală a conferinței: România (3), Australia (9), Spania (7), Austria (2), Hong Kong (4), China (5), Suedia (2), Canada (5), Statele Unite Ale Americii (10), Grecia (5), Taiwan (15), Japan, Olanda (2), Malaezia, Norvegia, Africa de Sud, Singapore, Macao, Turkey, Mexic, India (2), Cipru, Tunisia , Italia (3), Brazilia, Serbia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit al Marii Britanii, Portugalia și Malta.

Comentarii

comentarii