Acasă Sport Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a premiat sportivii anului 2011

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a premiat sportivii anului 2011

DISTRIBUIȚI

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, împreună cu Consiliul Județean Timiș i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2011. Categoriile care au intrat în atenția autorităților locale pentru premiere au fost sporturile olimpice, cele neolimpice, antrenorul anului, echipa anului, precum și sporturile tehnice. Premiul cel mai râvnit de cei calificați să obțină distincția de sportivul anului a fost acordat canotorului Adrian Cionca, sportivul reușind performanța să iasă campion mondial și european la juniori 1. De asemenea, sportivul din Deta a izbutit, sub îndrumarea lui Dorin Bena, să mai ia un titlu național la seniori și două locuri 3 la juniori.  Pe locul I la categoria sporturi neolimpice a ieșit Emilian Dan, practicant de navomodelism. Echipa anului la sporturi olimpice a fost desemnată grupa de lupte libere a celor de la CSM Lugoj, iar echipa anului  la categoria sporturi neolimpice a fost desemnată CS AEM Luxten, grupa de şah. Consiliul Județean Timiș a acordat și un premiu special foramției de rugby RCM Timişoara, echipa antrenată de Cosmin Cioriciu reușind să câștige Cupa României în acest an. Ultimul premiu, cel acordat antrenorului anului a fost acordat domnului Dorin Benea. La final, directorul DJST, Flavius Nastor, a declarat că este bucuros de faptul că s-au putut acorda premii sportivilor cu rezultate notabile anul acesta și speră ca la anul sportivii timișoreni să poată participa la Jocurile Olimpice.
 

Comentarii

comentarii