Acasă Actualitate Directorul executiv al Asociaţiei TM 2021, Simona Neumann: Timişoara va fi Capitală...

Directorul executiv al Asociaţiei TM 2021, Simona Neumann: Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii în 2023

DISTRIBUIȚI

Directorul executiv al Asociaţiei TM 2021, Simona Neumann, a anunţat că Timişoara devine Capitală Europeană a Culturii în 2023, după ce Comisia CULT a Parlamentului European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timişoara în 2023. Modificarea a survenit ca urmare a izbucnirii pandemiei cu noul coronavirus. 

“E oficial: #timisoara2023 – Capitala Europeana a Culturii. Comisia CULT a Parlamentului European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timişoara în 2023, pentru Novi Sad în 2022 şi pentru Elefsina în 2023, iar pentru cele 2 oraşe Capitale Europene ale Culturii de anul acesta – Rijeka si Galway – extinderea exercitării titlului până în aprilie 2021. Modificările au survenit ca urmare a izbucnirii pademiei cu noul Coronavirus pe plan mondial şi a condiţiilor sanitare impuse, care împiedică desfăşurarea evenimentelor cuturale şi artistice şi circulaţia persoanelor (printre altele), în condiţiile prevăzute iniţial în programele acestor oraşe. Timişoara va avea 2 ani să îşi recalibreze programul cu care a câştigat titlul şi va împărţi anul capitalei culturale – 2023 – cu Elefsina (Grecia) şi Veszprem (Ungaria)”, a scris pe Facebook, Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei TM 2021.

 În 10 iunie, primarul de la acea dată al municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat că “se agreează, în contextul pandemiei COVID -19, amânarea exercitării titlului de Capitală Culturală Europeană, fie pentru 2022, fie pentru 2023, la decizia Comisiei Europene”. Edilul considera că este obligatoriu să se ia unele măsuri ferme având în vedere imaginea negativă a Asociaţiei TM 2021.

 Comisia Europeană a propus amânarea Capitalei Culturale pentru anul 2022 sau chiar 2023, când a rămas un loc liber în urma retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Comentarii

comentarii