Acasă Actualitate Directorul Filarmonicii „Banatul” va candida la Primăria Timişoarei

Directorul Filarmonicii „Banatul” va candida la Primăria Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Ioan Coriolan Gârboni, directorul celei mai populare instituţii de cultură din Timişoara, Filarmonica „Banatul”, a anunţat că va candida pentru funcţia de primar al Timişoarei, la alegerile din iunie.

Aflat în cursul zilei de marţi la Bucureşti, Gârboni a confirmat, pentru ZIUA de Vest, că s-a hotărât să se înscrie în cursa electorală ca independent. Anunţul oficial va fi făcut după Paşte, când directorul filarmonicii va oferi mai multe detalii despre candidatura sa şi motivaţiile care o însoţesc.

 

Ioan Gârboni se bucură de o popularitate importantă mai ales în rândul intelectualilor timişoreni. De când conduce Filarmonica „Banatul”, instituţia s-a dezvoltat, în ciuda bugetelor reduse, şi s-a reorientat înspre public, prin concerte în aer liber şi în spaţii neconvenţionale, concerte cu intrarea liberă, acţiuni de educaţie muzicală şi turnee naţionale şi internaţionale. În ciuda acestei performaneţe manageriale, este greu de crezut că Gârboni va reuşi să-i depăşească la urne pe favoriţii sondajelor: Ciuhandu şi Robu.

Până în prezent, pe lângă Gârboni, şi-au mai anunţat candidatura la primărie Nicolae Robu (USL), Gheorghe Nodiţi (PDL), Grigore Trif (PRM), Stelu Iordache (PP-DD), şi Ovidiu Drăgănescu (independent). De asemenea, actualul primar, Gheorghe Ciuhandu, ca candida cel mai probabil pentru cel de-al cincilea mandat tot din partea PNŢCD.

Comentarii

comentarii