Acasă Actualitate Directorul Gârboni și primarul Robu au găsit ”soluția” pentru greva de la...

Directorul Gârboni și primarul Robu au găsit ”soluția” pentru greva de la Filarmonica Banatul. Îi dau afară pe capii sindicatului

DISTRIBUIȚI

În plin scandal între sindicat și conducere, Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul Timișoara, a trimis o scrisoare consilierilor locali în care a încercat să arunce întreaga vină pe angajații săi. Scrisoarea, din care doar o parte a fost asumată public de director, conține, în opinia sindicaliștilor, o serie de neadevăruri și falsuri grosolane. Membrii de sindicat sunt contrariați mai ales de ”centralizatorul de prezenţă pe scenă a muzicienilor” despre care spun că este falsificat, fiind în dezacord cu fișele oficiale de pontaj ale angajaților filarmonicii. Muzicienii vor chiar să depună o plângere penale pe numele lui Gârboni, pentru fals în acte publice.

Întreaga tiradă prezentată de director consilierilor locali are un scop direct: impunerea unei noi organigrame din care să lipsească chiar posturile celor mai activi membrii de sindicat. De altfel, în tabelele pe care se presupune că le-a falsificat directorul, în dreptul sindicaliștilor este marcată litera ”G”, de la ”greviști”. Ca un făcut greviștii sunt cei care, în opinia directorului, au cel mai mic procentaj pe partide de orchestră, adică sunt cei mai puțin necesari. Prin urmare Gârboni spune că se pot reduce: ”2 posturi compartiment percuţie, 2 posturi contrabas, 1 post trombon, 1 post tubă, 1 post vioara a doua, 1 post vioara întâi, 1 post operator sunet (externalizare serviciu)”. În schimb este nevoie de: ”post director artistic, 1 post portar și 1 post responsabil GDPR”.

Angajații filarmonicii susțin că se pregătește concedierea chiar a celor mai vocali sindicaliști: Călin Nanu și Lucian Petrilă – vioară, Florin Lupulescu – contrabas, Bogdan Dijmărescu – trombon, Ion Vidu – tubă și Mihaela Faur – harpă.

La doar câteva zile de la această încercare grosolană a directorului Coriolan Gârboni de a-i disponibiliza pe contestatarii săi, pe siteul Primăriei Timișoara a fost publicat un ”Proiect de hotărâre pentru modificarea organigramei și  statului de functii  pentru Filarmonica Banatul Timişoara”. Proiectul este inițiat de primarul Nicolae Robu, viceprimarul Dan Diaconu și… Coriolan Gârboni. Robu cel care a promis că va rezolva conflictul de la filarmonică, chiar dacă este nevoie să dea muzicienii afară. Și asta face. Noua organigramă, propusă parcă din neant de primarul Robu, este o copie aproape fidelă cu cea din scrisoarea directorului Gârboni. Proiectul de hotărâre prevede ”eficientizarea activității instituției prin reducerea posturilor vacante din Statul de funcții, deși în perioadele anterioare au fost organizate în mod repetat concursuri pentru ocuparea acestora, nu a fost posibilă selectarea de personal calificat pentru ocuparea acestora, respectiv: artist instrumentist, grad profesional I- 2 posturi; artist liric, grad profesional IA – 2 posturi; artist liric, grad profesional I – 1 post.”

Între timp negocierile contractului colectiv de muncă de la Filarmonica Banatul, care trebuie finalizare până în data de 10 noiembrie, altfel se reia greva, bat pasul pe loc. Deși Nicolae Robu a cerut imperativ ca negocierile să aibă loc în Primăria Timișoara, aproape de biroul său, conducerea filarmonicii nu face acest lucru. Probabil că dacă planurile prezentate mai sus reușesc nu va mai fi nevoie de nici un contract colectiv. Și nici nu va mai fi grevă. Singurii care se mai pot opune acum, dovedind că le pasă se cea mai importantă instituție culturală din Timișoara, sunt consilierii locali.

UPDATE:

După ce luni de zile nu a prea fost un luptător prea hotărât pentru drepturile muzicienilor, Florin Lupulescu, liderul de sindicat de la Filarmonica Banatul Timișoara, ne-a transmis un comunicat în care dezminte informații din acest articol, informații primite tot de la membrii sindicatului.

Iată ce spune Florin Lupulescu:

”Propunerea de schimbare a organigramei Filarmonicii Banatul a fost facuta in data de 10.10.2018 de catre directorul general al Filarmonicii Banatul, printr-o scrisoare adresata tuturor consilierilor locali.

In aceasta propunere nu apare numele nici unuia dintre artistii care apar in articol.

Negocierile contractului colectiv de munca sunt intr-un stadiu avansat.

Conform conventiei semnate intre sindicat, conducere si primar, de fiecare data cand am avut nevoie sa ne ajute, Primarul a intervenit in sensul bun al cuvantului. Problema este ca de fiecare data cand primarul ii da sarcini directorului, acesta nu le ia in seama si nu le aplica.

Daca nu intervenea domnul primar, artistii erau si astazi in strada, mai ales ca Directorul Garboni a afirmat “stati in greva cat vreti voi… cu ocazia asta vom face o economie la bugetul primariei”.

Nu in ultimul rand, vreau sa mentionez faptul ca avem nevoie de domnul primar, de domnii viceprimari si de domnii consilieri locali, pentru a duce cu onoare titlul de Capitala Europeana 2021.

Nu in ultimul rand, vreau sa multumesc presei care s-a implicat in lupta pentru NORMALITATEA pe care ne-o dorim in Filarmonica.”

Comentarii

comentarii