Acasă Actualitate Discuții în legătură cu legalitatea noilor trotuare, în ședința CLT. Primarul Nicolae...

Discuții în legătură cu legalitatea noilor trotuare, în ședința CLT. Primarul Nicolae Robu se justifică prin… like-uri

DISTRIBUIȚI

După o ședință a Consiliului Local Timișoara din data de 18 mai, desfășurată și de această dată online, marcată de o ordine de zi destul de stufoasă, singurele momente mai de interes au fost pe final. Până atunci, ședința a propus votul a 61 de puncte pe ordinea de zi și cinci pe ordinea suplimentară, din care 50 au fost adrese trimise de cei care nu au fost de acord cu majorarea impozitelor în acest an pentru că nu au reparat fațadele clădirilor istorice pe care le dețin.

După epuizarea tuturor proiectelor de hotărâre, la o întrebare ridicată de Adrian Orza, primarul Nicolae Robu a sărit, încă o dată, în încercarea de justificare a lucrărilor de modernizare a trotuarelor din zona centrală.

„Un subiect care a făcut agenda presei în ultimul timp, nu vreau să fiu înțeles greșit, nu vreau să torn gaz pe foc, vreau să știu, pentru că numai din presă am aflat, de fapt, care este problema cu trotuarele? Nu vreau să duc discuția spre «frumos – urât», ci spre «legal – ilegal». Urbanismul nostru nu a cerut documente de la Monumente? Cei de la Monumente spun că trebuia să cerem. Dacă am fi cerut, era o problemă care nu era rezolvabilă. Care e, de fapt, nemulțumirea celor de la Direcția de Cultură?”, a întrebat Orza.

Spunând că a vorbit în conferința de presă de vineri despre acest subiect și că nu mai vrea să reia aceeași discuție, primarul a amintit că a prezentat un document care avea antetul Direcției Județene de Cultură, în care era dat un aviz lucrărilor de modernizare a trotuarelor. Acesta a acuzat, și de această dată, „începând cu centrul istoric, un boicot continuu pe absolut toate obiectivele” din partea Direcției Județene de Cultură. În continuare, edilul-șef consideră că intoxicarea se datorează faptului că aceștia spun că Primăria a vrut să pună aceleași pavele și pe strada Martin Luther, unde, într-adevăr, fiind zonă istorică, este necesară piatră naturală, aceeași ca și pe străzile Lucian Blaga, Vasile Alecsandri și Eugeniu de Savoya.

„Am făcut cunoscut cum stau lucrurile, poate era bună mai multă comunicare, admit. Degeaba vorbești, dacă unii aud numai ce doresc ei să audă, își pun filtre.(…) Există o plângere penală, tocmai de aceea am ezitat foarte mult să facem cunoscute documentele pe care le avem, că vrem să le prezentăm în fața celor care vor veni să cerceteze.(…) Le-ar plăcea unora să rămână orașul spart cât mai mult. A rămas spart o vreme mai îndelungată, din cauza operatorilor care nu și-au dus cablurile în subteran cu lunile”, a mai spus Robu.

Într-o „paranteză”, edilul-șef a ținut să mai amintească un aspect: „Sunt vreo… peste 4.000, în orice caz, de like-uri apărute în 24 de ore, când am întrebat «Vă plac aceste trotuare?», iar la trecerile de pietoni «claviatură» sunt 6.000 de like-uri într-un timp foarte scurt, fără niciun lei, atenție! Spre deosebire de alții care bagă bani mulți, și avem situația și cu așa ceva, la mine este totul natural, organic. Ei, asta este situația cu trotuarele! Ați văzut câți copaci sunt plantați!? Sute, în zona centrală. Ați văzut cât spațiu verde, adevărat verde, iarbă sănătoasă, cu sistem de irigație, a apărut în zona centrală? Sigur, asta deranjează. Orice reușită, pe unii, îi deranjează!(…) Doar boicotează, nu au venit niciodată cu o propunere!”.

După ce Orza a cerut o lămurire dacă, într-adevăr există acest aviz, Robu a continuat: „Chiș Culiță, director general, care, evident, are în sarcină zona aceasta profesională, nu s-a apucat așa de capul lui. I-am spus din start, când am văzut că apar discuții, «Culiță, sper că noi suntem în regulă». «Domnu primar, dosarul, uitați aici, cu scheme, cu tot ce trebuie, avize pentru neschimbare, e în regulă!»”.

Ulterior ședinței CLT, consilierul Adrian Orza a prezentat, și pe pagina sa de Facebook, desfășurarea discuțiilor. Acestuia nu i se pare normal că primarul duce discuția pe argumente de tipul „vă place” – „nu ne place”. În opinia lui Orza, tocmai primăria ar trebui să fie un exemplu în respectarea legii și, tocmai de aceea, vede mai constructivă o discuție pe axa „legal vs ilegal”. Mesajul consilierului:

„Astăzi am cerut în plenul Consiliului Local să primim o informare oficială legată de felul în care primăria a abordat lucrarea de investiții (sau reparații ?)  a trotuarelor din zona centrală. Fiindcă subiectul a ajuns de interes național, fiind la mijloc și o plângere penală a unor instituții față de Primăria Timișoara. Dezbaterea publică a alunecat oarecum către argumente de tipul «vă place/ nu ne place». Atribute preluate chiar oficial de către dl. primar în expunerile publice avute. Sigur că cetățeanul e tentat să spună că ceva nou e mai bun decât ceva vechi.  Sau că unora nu le plac dalele pestrițe care și-au croit drum către Cetate. Subiectul nu e ăsta. Cel puțin, nu ca primă abordare. Corectă e abordarea legal vs. ilegal. Fiindcă un cetățean, dacă cere aprobare să facă o lucrare, e ” ghidat” de o sumedenie de avize și autorizări, ce stau la baza unui proces birocratic mai mult sau mai puțin agreat de cel în cauza. Din punctul meu de vedere, o autoritate locală cum e chiar Primăria, e chemată să fie prima care se supune acestui proces. Din punct de vedere legal, în primul rând. Dar și fiindcă trebuie să fie un exemplu pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Dacă o autoritate nu respectă cerințele, cum poate ea pretinde altora să o facă?  E un proces pe rol, acum. Care poate va dezlega această problemă, (sau nu) «furnizoare» de nervi și scandal public. Iar în final  cetățenii vor afla că trebuie serviți, în primul rând legal. Fiindcă «frumos» sau «urât» nu pot înlocui niciodată «cum trebuie»”.

Comentarii

comentarii