Acasă Sănătate Doctorul Athanasios Fragkos, în slujba frumuseții

Doctorul Athanasios Fragkos, în slujba frumuseții

DISTRIBUIȚI

1240247 646742745338515 77200781 n

Cu toţii vrem să arătăm bine şi să rămânem tineri o veşnicie, dar chiar dacă spiritul ne este tânăr, pielea ne trădează vârsta. Atunci, apelăm la chirurg plastician, care ştie cum să ne ascundă ridurile, cum să ne scape de ‘laba gâştii’ de la ochi sau cum să ne salveze de ”pungile” de sub ochi.

 Dr. Athanasios Fragkos, chirurg plastician, un modelator al frumuseţii, foloseşte o nouă tehnică pentru regenerarea dermului.

Specialistul explică faptul că pe măsură ce îmbătrânim, pielea se atrofiază, îşi pierde din elasticitate şi ”se lasă”. Oricât am încerca să o întindem sau să o augmentăm prin procedurile deja cunoscute, botox-acid hyaluronic-lasere, nu este de ajuns.

”Trebuie să stimulăm elasticitatea şi grosimea ei. Până acum, am reuşit cu ajutorul procedurilor non-chirurgicale deja cunoscute să rezolvăm treimea superioară şi cea medie a feţei.

Acum, insatisfacţia noastră şi a pacienţilor pentru treimea inferioară şi pentru conturul feţei, are rezolvare cu fire de noua generaţie PDO lift. Este vorba despre faptul că firele respective sunt făcute din polydioxanone şi polyglycolic acid, materiale care se folosesc în chirurgie şi la producţia firelor resorbabile.

Cu ajutorul unui ac subţire se produce o plasă de fire în interiorul dermului în aşa fel încât se realizează susţinerea şi ridicarea ţesuturilor moi.

Este o inovaţie în medicina estetică şi o evoluţie pentru chirurgie plastică, un tratament de ‘lifting’ direcţionat prin producerea colagenului şi a elastinei cu firele PDO, care vine să completeze toate procedurile non-chirurgicale şi chirurgicale de specialitate de până acum.
Cât pentru regiunea gâtului, rezultatele sunt spectaculoase!”, garantează chirurgul plastician Athanasios Fragkos.

Comentarii

comentarii