Acasă Actualitate Doi arădeni au furat o bicicletă și au vrut să o vândă...

Doi arădeni au furat o bicicletă și au vrut să o vândă pe internet

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie au fost sesizaţi de un bărbat că persoane necunoscute i-au furat o bicicletă din pivniţa blocului unde acesta locuieşte.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii i-au depistat în doar câteva ore de la sesizare pe hoți. Aceștia sunt doi tineri din Arad, unul de 22 de ani şi celălalt de 20 de ani. Din cercetările efectuate s-a stabilit că în noaptea de 10/11 august, cei doi au sustras bicicleta lăsată neasigurată, din pivniţa unui bloc situat pe raza cartierului Aurel Vlaicu. După ce au furat-o, au încercat să o valorifice prin intermediul unui site de vânzări produse second-hand.
Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 400 de euro a fost recuperat, iar cei doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Comentarii

comentarii