Acasă Eveniment Doi copii au salvat un bărbat care a vrut să se arunce...

Doi copii au salvat un bărbat care a vrut să se arunce de pe un pod

DISTRIBUIȚI

Un bărbat din Lugoj a vrut să se dea în spectacol luni seara, în jurul orelor 20.00, anunțând orășenii care se aflau la plimbare în zona pasarelei Leucuța că vrea să se sinucidă, să sară de pe unul dintre picioarele podului pietonal. Individul este un client fidel al birturilor din zonă şi se afla în stare avansată de ebrietate. Doi copii au fost cei care l-au salvat şi l-au ţinut, până când au venit forţele de intervenţie.

Adolescenţii care l-au oprit pe bărbat să sară de pe pod se numesc Alexandru Marcu şi Roland Alexandru Trocan, ambii elevi în clasa a opta. Alexandru a riscat destul de mult, pentru că a ieşit în afară podului, pe pilonul pe care se afla individul aflat în stare de ebrietate. L-a cuprins în braţe pe bărbatul care ameninţa că se sinucide şi s-a agăţat cu mânile de pod. În acelaşi timp, prietenul său îl ţinea pe bărbat de mâini, de pe pod. Aşa au stat până au ajuns poliţiştii şi cei de la SMURD! Cei doi copii povestesc că, din cauză că era foarte beat, şansele bărbatului să moară erau foarte mari.

„Eram pe mal, am vrut să trecem pasarela şi l-am văzut că era pe acel cap de pod. Noi l-am recunoscut, pentru că e cunoscut, Moş Băluţă îi zicem noi! Striga într-una că dacă nu îi dă cineva de băut, se aruncă de pe piciorul podului şi se sinucide. Era foarte foarte beat, abia stătea în picioare! După ce Marcu l-a prins, eu l-am apucat de mâini şi l-am strâns puternic. Au venit poliţiştii şi ne-au ajutat să-l scoatem de acolo. După ce s-a publicat ştirea, ne-au trimis mulţi un filmuleţ cu el, că a mai sărit şi nu a păţit nimic. Dar acum era extrem de beat şi riscul să moară era foarte mare. Alex a avut cea mai mare contribuţie, pentru că dacă el nu ieşea în afara podului să-l prindă, ăla sigur pica! Şi aşa, ne gândeam că Alex poate să pice cu tot cu el. L-am ţinut de mâini, din partea cealaltă, de pe pod”, povesteşte Roland.

Alex susţine că nu i-a fost frică niciun moment să iasă în afara podului şi să-l prindă pe bărbat. Spune că singurul gând a fost să îl salveze.

„Striga că dacă nu îi dăm bere, se aruncă, se omoară, că nu mai are bani de băutură.  Roli l-a ţinut de vorbă, cât eu m-am urcat în spatele lui şi l-am prins în ultima secundă. Eu m-am urcat pe piciorul podului ca să-l pot prinde. Am stat aşa, până au venit cei de la poliţie şi pompierii. A durat vreo 10 minute. Au venit foarte rapid, dar nu l-am lăsat până nu au venit. Acolo unde a vrut să sară el, că a mai sărit şi când era treaz, dar acolo unde sare el, este o porţiune foarte mică unde apa este de câţiva metri, dar în rest e foarte mică apa. Avea şanse mai mari, de 90%, să moară, pentru că era foarte beat şi risca să cadă şi să se lovească cu capul de beton sau chiar de pământ. Nu ar fi nimerit groapa unde apa e mare! Chiar dacă o nimerea, la cât de beat era, probabil se îneca. Dacă întârziam o secundă, el era mort. Sunt zgâriat tot pe mâini, de la cum m-am julit. M-a zgâriat şi el, dar m-au pansat cei de la SMURD”, povesteşte Alex.

În cele din urmă, în ajutorul celor doi copii au mai sărit şi alţi trecători, care l-au ţinut pe individ până au ajuns forţele de intervenţie.

Sursa: lugojeanul.ro

Comentarii

comentarii