Acasă Actualitate Doi jandarmi au donat un camion de lemne unei femei care crește...

Doi jandarmi au donat un camion de lemne unei femei care crește singură trei copii

DISTRIBUIȚI

Doi jandarmi au dus unei femei care își crește singură cei trei copii într-un sat din județul Arad un camion cu lemne. Din banii lor, cei doi au cumpărat și o tabletă pentru copii, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să ceară ajutorul vecinilor pentru a participa la ore.

Potrivit Jandarmeriei Române, Adina, mamă a trei copii, după o perioadă cumplită alături de un partener violent, a ales să plece cât mai departe de acesta. Femeia, care are trei copii cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, a găsit adăpost într-o comună din Arad, într-o casă lipsită de utilități, unde singura sursă de căldură este o sobă pentru care nu avea lemne.

 „Deși muncește, Adina are zile în care nu mănâncă mai nimic pentru a îi hrăni pe cei trei copii, astfel că se află în imposibilitatea de a cumpăra suficiente lemne pentru a trece cu bine peste iarnă”, arată reprezentanții Jandarmeriei.

Aflând de această poveste, doi jandarmi, Dan și Sebastian, s-au mobilizat pentru a-i asigura femeii provizia de lemne. „Din banii proprii, le-au cumpărat copiilor o tabletă, pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să ceară ajutorul vecinilor în timpul programului școlar”, mai spun reprezentanții jandarmeriei.

Cei doi le-au oferit Adinei și copiilor ei alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte și i-au promis mamei că vor continua să o ajute atunci când va fi nevoie.

Sursa: antena3.ro

Comentarii

comentarii