Acasă Actualitate Doi migranţi ascunşi într-un automarfar încărcat cu lemne

Doi migranţi ascunşi într-un automarfar încărcat cu lemne

DISTRIBUIȚI

Politiştii de frontieră arădeni au descoperit doi bărbați care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi în compartimentul de marfă al unui TIR, care transporta lemne de foc în Ungaria. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat, pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român în vârstă de 22 de ani din Harghita, ce conducea un automarfar marca MAN, înmatriculat în România şi care transporta cantitatea de 18 metri cubi de lemn de foc pentru o persoană fizică din Ungaria. La controlul de frontieră efectuat au fost descoperiți şi reţinuți doi bărbați ascunși în compartimentul de marfă, deasupra încărcăturii de lemne. Din cercetări a rezultat faptul că persoanele descoperite sunt un cetăţean sirian şi un cetăţean egiptean, în vârstă de 39, respectiv 28 de ani, care aveau documente de solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că s-au îmbarcat în compartimentul de marfă într-o staţie de alimentare cu combustibil de lângă municipiul Arad, în timp ce şoferul se afla la odihnă. Şoferul a spus că nu cunoaşte persoanele din TIR şi nici nu ştie când acestea s-au urcat în camion. Politiştii de frontieră au întocmit pentru cei doi lucrări penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Comentarii

comentarii