Doi pompieri, răniți în explozia de la Crevedia, au fost externați de la clinica de arși din Milano, în care și-au petrecut ultimele doua săptămâni.
Medicii de acolo au decis că își pot continua tratamentul în țară, deși, inițial, unul dintre ei avea șanse mici de supraviețuire. Amândoi au ajuns luni noaptea la Timișoara și au fost evaluați de medicii români.
După un drum lung de 14 ore, cei doi pompieri au ajuns la Timișoara. Două ambulanțe i-au adus de la clinica din Milano, unde au fost internați aproape două săptămâni.
Unul dintre pacienți a avut arsuri pe 75% din suprafața corpului, în timp ce al doilea pe 25%. Medicii din Milano au considerat că starea lor este una buna și pot fi tratați și în România.
Cei doi au fost însoțiți pe drum de un medic român, însă nu au apărut complicații. Pentru pacientul cu cele mai grave arsuri, prognosticul inițial a fost unul rezervat, însă din fericire medicii italieni au reușit să îi curețe rănile și să îl stabilizeze.
Mihai Grecu, medic-șef UPU-SMURD Timișoara: „Erau practic pe calea cea bună. Sigur vor necesita proceduri suplimentare și fizioterapie, dar asta ține de evoluții pe termen lung”.
După ce au fost consultaţi de specialiştii de la clinica de Arşi, medicii au decis ca cei doi pompieri să rămână la Timişoara. Unul dintre ei, cel care a avut arsuri pe un sfert din suprafaţa corpului, va fi cel mai probabil externat spre finalul săptămânii.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că cei doi pompieri, precum și celelalte victime tratate în străinătate, au o nouă șansă la viață pentru că au putut fi trasferați într-un timp foarte scurt la clinici de specialitate din afara României.
Sursa: Pro TV