Acasă Politica Doi senatori democrat-liberali arădeni acuză parlamentarii USL

Doi senatori democrat-liberali arădeni acuză parlamentarii USL

DISTRIBUIȚI

Doi senatori democrat liberali de Arad, Traian Constantin Igaş şi Ovidiu Marian, consideră că ideea de a continua pe linia boicotării lucrărilor sau a absentării de la lucrările Senatului şi Camerei Deputaţilor este o abordare complet greşită şi lipsită de responsabilitate faţă de românii care şi-au dat votul pentru reprezentanţii opoziţiei. „Vă reamintesc că, cu câteva zile înainte de începerea sesiuni normale a Parlamentului, au cerut sesiune extraordinară, cu motivarea că dialogul trebuie să aibă loc în Parlament, şi nu în stradă. Şi am avut sesiune extraordinară. Acum, când a început sesiunea normală, nu mai vin, nu mai consideră că dialogul trebuie să aibă loc în Parlament. Crin Antonescu, una dintre vocile cele mai grăitoare la şedinţa sesiunii extraordinare, este primul care a picat examenul prezenţei la serviciu cu nota 0… la sută. Acest procent al prezenţei liderului arată cel mai bine lucrurile pe care Crin Antonescu, veşnicul «prezidenţiabil», le are de oferit românilor. Aceasta este «alternativa» reală a opoziţiei pentru România: zero prezenţă la serviciu, 1,4 milioane de euro pe luna salarii şi indemnizaţii «băgate» în buzunar”, a declarat senatorul Traian Igaş. Parlamentarii Alianţei Socialiste sunt singurii angajaţi din această ţară care, deşi au renunţat să mai vină la muncă, îşi primesc salariile în continuare. „Deputaţii şi senatorii USL se pricep atât de bine să se sustragă de la îndatorirea faţă de cetăţeni de a realiza acte normative şi de a vota proiecte legislative încât au găsit şi varianta de a fi plătiţi pentru asta. De remarcat este faptul că majoritatea românilor nu rezonează cu greva parlamentară a Alianţei Socialiste, întrucât este extrem de păguboasă pentru români”, consideră senatorul democrat-liberal Ovidiu Marian. În acest timp, Ioan Cristina, preşedinte al Filialei Teritoriale PNL Arad și co-preşedintele USL Arad, spune că lucrurile nu stau chiar așa. Parlamentarii USL și-au donat indemnizațiile, iar deputatul Mihăiță Calimente a făcut-o chiar în cadrul unei conferințe de presă, când și-a donat o parte din indemnizație unui club de box. În USL s-a stabilit că parlamentarii nu vor băga acești bani în buzunar, a explicat Ioan Cristina, ci îi vor dona unor ONG-uri, sportivi, cluburi sau unor oameni aflați în suferință.

Comentarii

comentarii