Acasă Cultura Doi timişoreni nominalizaţi la Premiile Galei UNITER 2012

Doi timişoreni nominalizaţi la Premiile Galei UNITER 2012

DISTRIBUIȚI

Teatrul timişorean este prezent şi anul acesta la Premiile Galei UNITER (Uniunea Teatrală din România), eveniment ajuns la cea de-a XX-a ediţie. Juriul de nominalizări, format din Monica Andronescu, Ion Cocora şi Ion Parhon, a anunţat spectacolele şi artiştii nominalizaţi la cele nouă categorii ale premiilor. La secţiunea „Cea mai bună actriţă în rol principal”, una dintre cele trei actriţe nominalizate este Claudia Ieremia, de la Teatrul Naţional Timişoara, pentru rolul Zoe din spectacolul „O scrisoare pierdută” ,de I.L. Caragiale, în regia Adei Lupu. Pe lista nominalizărilor la aceeaşi categorie se mai află actriţele Mariana Mihuţ (Teatrul Bulandra, Bucureşti) şi Oana Pellea (Teatrul Metropolis, Bucureşti). Actriţa Claudia Ieremia se află la a doua nominalizare consecutivă, după ce în 2011 a fost propusă pentru premiul UNITER la categoria Cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru personajul Marietta, din spectacolul „În vizită”, de Roland Schimmelpfennig, în regia lui Alexandru Dabija. La secţiunea „Cea mai bună regie”, a fost nominalizat regizorul Radu-Alexandru Nica, pentru montarea spectacolului „Mountainbikerii“, de Volker Schmidt, producţie a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST), care a avut premiera la începutul anului 2011. Radu-Alexandru Nica a primit în 2005 Premiul UNITER pentru debut, pentru spectacolul „Nora“, după Ibsen, montat la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. A studiat Regia la Cluj şi la München. În calitate de regizor invitat a montat pe scene prestigioase din ţară, precum Teatrul Odeon din Bucureşti şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, dar şi în străinătate. De la începutul stagiunii 2011/2012 este director adjunct artistic al Teatrului German de Stat Timişoara. În aceeaşi categorie au fost nominalizaţi regizorii László Bocsárdi (Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, Craiova) şi Silviu Purcărete (Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu). Premiile vor fi decernate în seara de 23 aprilie 2012, în cadrul unei gale carte va fi transmisă în direct de postul TVR 1. Pe lângă cele nou Premii ale Galei UNITER (Debut, Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, Cea mai bună scenografie, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cea mai bună regie şi Cel mai bun spectacol), vor fi acordate şi nouă premii ale Senatului UNITER.
 

Comentarii

comentarii