Acasă Eveniment Doi tineri, hoți de mașini, reținuți de polițiști

Doi tineri, hoți de mașini, reținuți de polițiști

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției 5 Rurală Belinț au depistat în trafic doi tineri, de 17 și 19 ani, care se deplasau pe raza localității Topolovățu Mare cu un autoturism furat din Timișoara. În noaptea de 21 spre 22 mai, cei doi tineri au furat autoturismul din Timișoara și l-au condus până în localitatea Topolovățu Mare, unde au fost depistați, în trafic, de către oamenii legii. Totodată, polițiștii au stabilit că cei doi ar mai fi sustras un alt autoturism, în data de 5 mai, tot din Timișoara. Cei doi tineri s-au ales cu dosare penale pentru infracțiunile de furt, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Arest Preventiv din cadrul IPJ Timiș. Tânărul de 17 ani s-a ales și cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Oamenii legii continuă cercetările pentru a vedea dacă cei doi tineri au mai comis și alte infracțiuni.

 

Comentarii

comentarii