Spitalul Județean Timișoara anunță cu profund regret trecerea în neființă a doctoriței Eugenia Tauber, unul dintre medicii emblematici ai instituției. Cu o carieră remarcabilă, profesionalism desăvârșit și o prezență caldă, Dr. Tauber a fost mai mult decât un cadru medical – a fost mentor, sprijin și prieten pentru colegii săi și pentru nenumărații pacienți pe care i-a îngrijit cu devotament.
„Pentru noi, nu a fost doar un profesionist de excepție, ci și un om luminat, care a știut să aducă liniște și în cele mai dificile momente. A lăsat în urmă amintiri frumoase, o carieră demnă de admirat și recunoștința tuturor celor care au avut norocul să o cunoască”, transmit reprezentanții spitalului într-un mesaj de omagiu.
Dr. Eugenia Tauber s-a născut pe 17 ianuarie 1955 și s-a stins din viață pe 21 aprilie 2025, lăsând în urmă o moștenire profesională și umană care va rămâne vie în memoria celor care i-au fost aproape.
„Drum lin, doamnă doctor! Vă vom păstra mereu în gând și în suflet”, este mesajul emoționant transmis de colegii din Spitalul Județean Timișoara.