Acasă Politica Doliu în politică! A murit Sorin Frunzăverde

Doliu în politică! A murit Sorin Frunzăverde

DISTRIBUIȚI

Doliu în politica românească! Sorin Frunzăverde, fostul președinte al consiliului județean Caraș-Severin, s-a stins din viață la 59 de ani.

Sorin Frunzăverde a murit în jurul orei 11, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în urma unei suferințe îndelungate.

Sorin Frunzăverde, născut la Bocșa pe data de 26 aprilie 1960, a fost unul din cei mai influenți politicieni postdecembrişti ai Caraș-Severinului și ai României. De profesie inginer metalurgist, acesta a fost președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin pentru mai multe mandate, ocupând de-a lungul anilor de mai multe ori și funcția de ministru. Sorin Frunzăverde s-a retras din viața politică după ce a fost condamnat în urmă cu trei ani în dosarul „Voturi pentru Iohannis”.

Absolvent al  Liceului de Matematică-Fizică din Reșița, Sorin Frunzăverde a urmat cursurile Facultății de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic București (1980-1985), obținând diploma de inginer metalurgist. După absolvirea facultății, a lucrat ca inginer la Combinatul Siderurgic Reșița. Între anii 1991-1996 a fost președinte și director general al Camerei de Comerț și Industrie al județului Caraș-Severin, deținând de asemenea în perioada 1992-1996 funcția de consilier județean. În perioada 1996-1997 a deținut pentru prima dată funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

În perioada 1997-2000 a deținut o serie de funcții ministeriale ca reprezentant al Partidului Democrat: ministrul apelor, pădurilor și mediului înconjurător (5 decembrie 1997 – 11 februarie 1998), funcție din care a demisionat odată cu retragerea miniștrilor PD din guvern; ministrul turismului (17 aprilie 1998 – 16 decembrie 1998, dată la care Ministerul Turismului a fost desființat); ministrul apărării naționale (13 martie 2000 – 28 decembrie 2000); ministrul apărării (26 octombrie 2006 – 5 aprilie 2007).

În legislatura 2000-2004, Sorin Frunzăverde a fost ales deputat de Caraș-Severin pe listele Partidului Democrat. A demisionat din Parlamentul României la data de 28 iunie 2004.

Sorin Frunzăverde a fost președintele organizației județene Caraș-Severin a Partidului Democrat-Liberal încă de la înființare. El a fost artizanul primirii Partidului Democrat în Partidul Popular European, după ce fusese membru al Internaționalei Socialiste. În 2011 a fost ales prim-vicepreședinte al Biroului Permanent Național al Partidului Democrat-Liberal, funcție pe care a păstrat-o până în 28 martie 2012, când a anunțat demisia sa din PDL și trecerea la PNL. La congresul PNL din 7 aprilie 2012 a fost ales în funcția de vicepreședinte al partidului, funcție pe care a fost reales și la congresul extraordinar din iunie 2014.

La alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007, Sorin Frunzăverde a fost ales ca deputat în Parlamentul European pentru mandatul 2007-2009, el candidând pe listele Partidului Democrat pe prima poziție.

A candidat la alegerile locale din 1 iunie 2008 pentru postul de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, obținând 43,8% din voturile valabile. Ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Frunzăverde a demisionat la 4 iunie 2008 din Parlamentul European.

La alegerile locale din 10 iunie 2012 obține un nou mandat ca președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, cu 47,8% din voturile valabil exprimate.

În vara anului 2015, Sorin Frunzăverde a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că și-ar fi folosit influența de președinte al forului județean pentru a aduce un număr mai mare de voturi pentru Klaus Iohannis în timpul campaniei prezidențiale din 2014. În 2016, Sorin Frunzăverde a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare.

Comentarii

comentarii