Acasă Clubbing Doliu la Teatrul German Timişoara

Doliu la Teatrul German Timişoara

DISTRIBUIȚI

doliu la tgstTeatrul German de Stat Timişoara (TGST) este în doliu după trecerea în nefiinţă a lui Antoniu Baranyai, instrumentist în orchestra teatrului, artist care a îmbogăţit timp îndelungat activitatea instituţiei.

Antoniu Baranyai s-a născut la Timişoara, la 26 februarie 1960, începându-şi activitatea la TGST în 1994. De-a lungul timpului a participat ca instrumentist la numeroase concerte şi spectacole, printre care „Mutter Courage” şi „Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht, „Nuntă cu bucluc”, de Werner Salm şi Hugo Rendler, concertul „Între prieteni”, musicalul „Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers, „Ţinuturile joase”, de Herta Müller. Nelipsite şi îndrăgite au fost şi evoluţiile sale în numeroase turnee şi deplasări în localităţi cu populaţie germană din România, precum şi în străinătate. Antoniu Baranyai a fost şi tobarul trupei timişorene KRAFT, colaborând de-a lungul anilor cu  muzicieni precum Adrian Jumuga, Mircea Nedelcu, Bujor Hariga sau Alexandru Kovacs.

 

Comentarii

comentarii