De ziua Timișoarei, de fapt, în seara zilei de doi august, pe scena ce găzduia spectacolul ”Phoenix 60”, așa cum știe deja toată România, urcând pe scenă, primarul Dominic Fritz a fost huiduit, apoi a coborât repede, ieșind de sub privirile a mii de timișoreni. Încerc acum o conversiune de idei, ce ar putea fi analizate după întâmplarea de pe scenă, complet neașteptată de subiectul frazei anterioare. Vâlva produsă de momentul relativ scurt al gestului unei părți a celor prezenți a fost mult mai mare decât s-ar fi așteptat oricare dintre ”marii specialiști în comunicare” pe care-i are pe lângă el, plătiți aiurea și cu pagubă din bugetul public. Ce ar fi de analizat? Apariția în sine a unui primar nu ar fi o mare mirare, mai ales că aproape toți fac la fel, se afișează cu artiștii, se filmează, se scălâmbăie, de parcă nu am ști asta deja. Nu este campanie electorală și acesta ar fi fost un motiv de luat în seamă pentru ”consultanții” din tablou, care însă nu au luat seama ce spectacol era! Phoenix! Nicu Covaci și trupa sa (chiar dacă nu era completă), parte din istoria spiritului Timișoarei, parte din legenda Banatului, nu aveau nevoie de alte prezențe. Așadar, l-au sfătuit să urce pe ”bină” (rog traducere din bănățeană, pentru cine nu pricepe) pentru a conferi un trofeu, o lucrare de artă, o sculptură de dimensiuni mai mici. Cine a semnat lucrarea? Cine a făcut-o? Numele autorului a rămas necunoscut! Cum se oferă? Mereu, cu o mână sub trofeu, semnul susținerii și al respectului. Cum? Nu i-au spus ”consultanții” asta? I-aș da afară! Dominic Fritz apare, după modelul fostului premier grec, Alexis Tsipras, mereu în vestimentație informală, fără cravată, cu o cămașă având mânecile suflecate, cam ”tovărășește”, dar asta o face frecvent, și aș atașa-o, ca să fiu cumsecade, cu locul concertului: parc, aer liber, spectatorii în picioare, să presupunem că ar face parte din ”imaginea de sine” și nu este o critică, este o constatare. Deși prestigiul trupei ar fi cerut poate o altă abordare…
În clipa în care a urcat pe scenă, fără să apuce să spună ceva, o parte a mulțimii a lansat huiduitul. Când el a spus: ”dragilor, azi, nu facem politică”, grupul critic nu s-a oprit. Ce a însemnat oare ”nu facem politică”? Să fi fost explicația domnului primar către public că nu va rosti niciun îndemn politic? Că nu va folosi sărbătoarea Timișoarei și a Phoenix-ului pentru mesaje politice? Sau s-a referit la cei care huiduiau, cerându-le cu zâmbetul pe buze să nu facă ei… politică? Huiduitul se practică în sport, mai ales în fotbal, în alte tipuri de confruntări publice, în toate țările lumii, nu doar în România, nu doar în Timișoara! Am văzut cu toții, în țările occidentale ale lumii, în Anglia, Germania, meciuri și mitinguri cu huiduieli, deci nu suntem originali, și nici prea criticabili.
În clipa în care a realizat că nu este bine primit de toată lumea, el a coborât de pe scenă… A făcut asta în grabă, parcă scuzându-se că a greșit ceva. Nu este vorba despre el, ca primar, ci despre timișorenii care au făcut asta. Între ei, așa cum mi-a mărturisit cineva, erau persoane care l-au votat, au crezut în el, l-au susținut, lăudat și care s-au bucurat de victoria lui, în 2020. Pe facebook sunt comentarii scrise de persoane vizibile în Timișoara, care au avut postări elogioase la adresa lui Dominic Fritz, iar acum au defulat supărări și indignări.
Ce să fie? Dezamăgirea? Revolta pe faptul că s-a înconjurat de niște impostori? Revolta pe parcurile uscate? Pe frigul ce l-am avut iarna trecută și spaima că l-am putea avea din nou? Pe banii manipulați de oamenii din apropierea sa, marii ”operatori culturali” care și-au dat între ei sume imense, din bani publici? Așteptarea unor soluții ce nu au mai venit?
Uman, mi-a părut rău. El a urcat pe scenă în speranța că zâmbetul ce l-a însoțit va rămâne pe fața sa, chiar și în momentul coborârii. Nu a fost așa… dar mai trist este faptul că mulți dintre cei care l-au înconjurat, încet, încet, se retrag. Unii cu o lașitate penibilă.
Păcat.
