Acasă Eveniment Dosar penal pe numele unui profesor care ar fi agresat un elev...

Dosar penal pe numele unui profesor care ar fi agresat un elev de 16 ani chiar în timpul unei acţiuni de prevenire a violenţei în şcoli

DISTRIBUIȚI

Politistii au intocmit dosar penal pe numele unui profesor de la o şcoală din municipiul Hunedoara, după ce un elev de 16 ani i-a sesizat chiar în timpul unei activităţi de prevenire a violenţei în şcoli.

Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară din judeţul Hunedoara au participat la activităţi de prevenire a violenţei în şcoli în şapre unităţi de învăţământ din municipiul Hunedoara. În cadrul acestor acţiuni, un elev de 16 ani le-a povestit poliţiştilor că a fost agresat fizic de un profesor.

”În cursul activităţilor preventive, poliţiştii Biroului pentru Siguranţa Şcolară au fost sesizaţi verbal de către un minor în vârstă de 16 ani, elev al unei unităţi de învăţământ din municipiul Hunedoara, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către un profesor al şcolii respective. Oamenii legii au aplanat starea conflictuală şi au discutat despre incident cu cei implicaţi şi cu reprezentanţii şcolii, în vederea identificării unor modalităţi de a preveni astfel de situaţii”, transmite IPJ Hunedoara, într-un comunicat de presă.

Totodată, în acest caz, Poliţia Municipiului Hunedoara s-a sesizat din oficiu şi a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.

În cadrul acestei acţiuni de prevenire a violenţei în şcoli, poliţiştii au verificat 7 unităţi de învăţământ (3 licee şi 4 şcoli gimnaziale), 5 societăţi comerciale aflate în proximitatea şcolilor şi au legitimat 29 de persoane (elevi, părinţi, agenţi de pază şi administratori de societăţi comerciale).

Totodată, poliţiştii au purtat discuţii cu directorii unităţilor de învăţământ, au identificat cauzele producerii unor incidente şi au propus măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii