Acasă Actualitate Dosar penal pentru un tânăr băut şi fără permis care a încercat...

Dosar penal pentru un tânăr băut şi fără permis care a încercat să fugă de poliţişti

DISTRIBUIȚI

DSC 3335

Oamenii legii din Jimbolia au pornit în noaptea de duminică spre luni în urmărirea unui șofer care a fugit, după ce nu a oprit la semnalele agenților.

Șoferul, băut şi fără permis, un timișean în vârstă de 24 de ani, a fost văzut de polițiști în trafic, în Jimbolia. Oamenii legii i-au făcut semn să oprească însă tânărul a crescut viteza și a încercat să fugă. Cu agenții pe urmele lui a reușit să ajungă până în Grabaț, acolo unde s-a refugiat în curtea unei case. Polițiștii au reușit însă să pună mâna pe el și, după ce l-au verificat în baza de date și l-au pus să sufle în etilotest, au aflat motivul pentru care nu a oprit. Bărbatul consumase alcool și nu avea nici permis de conducere. În urma verificărilor efectuate în baza de date, poliţiştii au stabilit că tânărul de 24 de ani, care se afla la volanul autoturismului, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. Totodată, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,34 mg/l alcool în aerul expriat. Tânărul s-a ales cu dosar penal.

Comentarii

comentarii