Acasă Cultura Dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran, pe scena Teatrului Maghiar din...

Dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran, pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Scena Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara găzduieşte un spectacol inedit, în limba română. „X milimetri din Y kilometri”, de Gianina Cărbunariu, este un spectacol care are la bază 10 pagini din dosarul de Securitate al scriitorului Dorin Tudoran, dosar publicat de acesta în volumul „Eu, fiul lor. Dosar de Securitate”.

Scenariul este tocmai stenograma unei discuţii care a avut loc în 1985, la Comitetul Municipal de Partid Bucureşti.

 

,,Nu ‹‹reconstituirea›› ne-a interesat, ci exerciţiul de a înţelege felul în care a funcţionat acest mecanism absurd al mixării realităţii cu ficţiunea, precum şi felul în care trecutul recent, insuficient cunoscut, devine, luând desigur alte forme, prezentul pe care îl trăim”, spune Gianina Cărbunariu.

Ca multe dintre documentele din dosare, stenograma oglindeşte procesul de concepere a scenariilor de către Securitate. Documentul este însă, în egală măsură, o mărturie a unei atitudini exemplare. Atitudinea scriitorului Dorin Tudoran este o atitudine singulară în epocă (aşa cum au fost şi cele ale dizidenţilor Doina Cornea, Vasile Paraschiv, Radu Filipescu), într-un context în care norma era colaborarea, lipsa de solidaritate, schizofrenia cotidiană. Din păcate, replici din scenariul transcris în 1985 sună de parcă discuţia ar avea loc astăzi. Lipsa de solidaritate, de reacţie, aroganța puterii faţă de cetăţeni, oportunismul relaţiei intelectualilor cu această putere – sunt şi teme ale societăţii româneşti de astăzi.

„Cât de prezent este trecutul recent?”, este întrebarea cu care realizatorii doresc să lanseze discuţiile cu publicul, care vor însoţi spectacolul. Discuţia îl va avea ca invitat pe Dorin Tudoran.

Partea video a spectacolului este realizată de Ciprian Mureşan, Alexandra Felseghi este asistent de regie, iar din distribuţia spectacolului fac parte actorii Toma Dănila, Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Rolando Matsangos. „X milimetri din Y kilometri” este o producţie Colectiv A, într-un proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Preţul unui bilet întreg la spectacolul de la Timişoara este de 15 lei, sau 7,5 lei cu reducere pentru studenţi.

Dorin Tudoran, născut pe 30 iunie 1945, la Timişoara, este scriitor, ziarist şi analist politic. A absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti, în anul 1968. A emigrat în Statele Unite Ale Americii, în luna iulie a anului 1985, după câţiva ani de disidenţă şi o grevă a foamei de 40 de zile. A publicat 12 volume de versuri şi 9 volume de publicistică, multe dintre acestea fiind distinse cu premii în ţară şi străinătate.

Comentarii

comentarii