Acasă Politica Dosarul lui Talpeș talmeș-balmeș

Dosarul lui Talpeș talmeș-balmeș

495
DISTRIBUIȚI

Îi dau o veste extrem de tristă personajului care în ultima vreme și-a ridicat poalele în cap și se dă în spectacol în fața întregii națiuni. Oricât de mult și-a căutat el dosarul – și vă garantez că știe perfect despre ce este vorba – și, negăsindu-l, s-a iluzionat cum că ar fi fost distrus, ei bine, domnule Ioan Talpeș, dosarul dvs. atât de exploziv există. Și nu va cânta cocoșul de prea multe ori până când va fi dat publicității. Moment în care românii vor descoperi cu groază pe cine au avut la conducerea serviciului de spionaj, în Administrația Prezidențială sub regimul Ion Iliescu și, în final, în Guvernul acestei țări, în calitate de viceprim-ministru. Iar acest dosar e clar. Nu e un dosar talmeș-balmeș. E pur și simplu un dosar Talpeș.

Este zadarnică întreaga strădanie a domnului Talpeș, care transpiră de zor din sufrageria sa poleită cu foiță de aur în fața Ancăi Alexandrescu, realizatoare de excepție la Realitatea Plus, încercând să ne demonstreze prin intemediul ei cum că el, Talpeș, ar fi fost cel mai de încredere personaj în ochii marelui licurici. Total fals. Adevărul este fix în cealaltă parte. Cât timp a fost Ion Iliescu președinte și, cu certitudine, în primul său mandat, a dus în cârcă o ștampilă grea, pusă de la Washington. Cum că fusese un emanat, dar nu al Revoluției, ci al loviturii de stat orechestrate de sovietici cu sprijin occidental. Inclusiv american. Și nu întâmplător Iliescu a fost așezat în fruntea bucatelor. Era omul de încredere al Moscovei și se luase decizia, e drept, peste care s-a trecut ulterior, ca România să continue să rămână în zona de influență a Uniunii Sovietice. În aceste condiții, cum ar fi putut să aibă Washingtonul încredere în Iliescu? Sau în personajul – îl numesc pe Ioan Talpeș – care, o vreme, a fost ales de același Iliescu pentru a conduce Administrația Prezidențială? Și apoi a fost instalat șeful spionajului de la București? Oare de ce?

Ce abilități putea să aibă, din perspectiva lui Ion Iliescu și a Moscovei, care ne butona, acest Ioan Talpeș, pentru a prelua în mâinile sale rețelele unui serviciu de spionaj dintre cele mai performante din lume? Să nu uităm de buna cooperare, chiar pe vremea lui Ceaușescu, dintre securitatea externă de la București, cea mai adânc infitrată dintre securitățile statelor în lumea arabă, și serviciile de informații occidentale. Incusiv americane. Acum Talpeș fusese cel ales să stea în fruntea bucatelor. Și cum „marele licurici” nu avea niciun fel de încredere în Ion Iliescu, pentru că așa fusese de la început aranjamentul, ca el să fie butonat de la Moscova, cu atât mai puțin putea să aibă încredere în Ioan Talpeș.

Dar Ioan Talpeș încearcă să ne spună cu totul altceva. Și anume că el era number one. Dacă îl asculți și îi dai cât de cât credit, ai impresia că, în ochii Washingtonului, nici măcar Iliescu, cât de președinte al României era, nu făcea doi bani în comparație cu Talpeș. El trata în definitiv predarea rețelelor de spionaj către viitorul nostu aliat strategic. Și doar cu el doreau să negocieze americanii. Om de mare încredere, Talpeș era, după cum afirmă, preferatul „marelui licurici” pentru poziția de premier al României. El însuși relatează cum a încercat să-l convingă pe Ion Iliescu că este necesar să-l dea la o parte pe Adrian Năstase de la Palatul Victoria și să-l plaseze pe el acolo. Talpeș în locul lui Năstase. În calitate de premier. Pentru a-și întări afirmațiile, tot conform declarațiilor sale, a invocat faptul că, la sosirea în țară a liderului american, oficialii din Statele Unite au solicitat insistent ca, la aeroport, Năstase să nu fie prezent. Deși era prim-ministrul României. Iar primirea să fie făcută de către Talpeș. Și totuși, spre surpriza generală, Năstase s-a prezentat la aeroport. Și, vezi Doamne, americanii ar fi fost siliți să înghită gălușca. În realitate, lucrurile stăteau cu totul și cu totul altfel. Am asistat din întâmplare, cu ani de zile în urmă, pe Arenele Progresul, la o partidă amicală de tenis organizată de Sever Mureșan, vedetele de pe teren fiind George W. Bush, care încă nu era președinte al Statelor Unite, dar era fiu de președinte și urma să devină președinte, și Adrian Năstaste, la acea dată, nu mai țin exact minte, fie ministru de Externe, fie deja premier al României. Ceea ce înseamnă că Năstase nu era refuzat de administrația americană. Gogorița lui Talpeș devine și mai mare, atunci când îmi amintesc că am însoțit delegația primului-ministru Adrian Năstase în Statele Unite, imediat după marele atac terorist și am fost, împreună cu acesta, la „ground zero”, unde încă fumegau ruinele celor două turnuri, și apoi la Casa Albă, unde președinte era George Bush. Fără să-i facă o primire oficială, acesta a utilizat acest moment al vizitei la Casa Albă a lui Năstase pentru a-l întâlni ca din întâmplare și a purta cu liderul român o scurtă discuție. Deci Talpeș talmeș-balmeș bate câmpii.

La fel cum este absolut aberantă și afirmația vecină cu paranoia cum că Adrian Năstase ar fi creat o întreagă rețea, prin intermediul căreia îl urmărea permanent pe Ioan Talpeș.

Realitatea este pe cât de simplă, pe atât de amenințătoare pentru Ioan Talpeș. Acesta și-a căutat ani de zile dosarul, în care s-au adunat de-a lungul anilor probele monitorizării sale de către diviziunea anti-KGB a Securității. Acesta este principalul motiv pentru care Talpeș a transpirat încercând să devină șeful SRI. Recent, a lansat pe piață informația că Iliescu ar fi dorit să-l plaseze în această poziție, dar că el ar fi refuzat. Am verificat această informație, discutând cu câțiva „emanați”. Informația e falsă. Iliescu nu i-a propus niciodată lui Talpeș o asemenea poziție. Dar Talpeș și-o dorea, pentru a pune mâna pe dosarul său, care se referă a relații nepotrivite cu Moscova, și pentru a-l distruge. Nu a fost să fie. Mai târziu, în căutarea propriului dosar, a mers atât de departe încât a exercitat presiuni asupra lui Iulian Vlad, în speranța că acesta va ceda și îl va orienta pe urmele dosarului. Iulian Vlad nu a cedat. De aceea îl înjură azi. La fel cum, de-a lungul timpului, tot din același motiv, l-a înjurat pe Măgureanu. A inițiat, utilizându-și relațiile, o nevăzută. O percheziție domiciliară la un fost șef al Administrației Prezidențale. Tot fără rezultat. Nu a dat de dosar. Și stau și mă întreb dacă nu care cumva o altă percheziție ciudată, la domiciliul succesorului său de la vârful spionajului românesc, nu a avut același obiecv.

Acum Ioan Talpeș talmeș-balmeș a turbat. Se apropie sorocul. Și, din acest motiv, se zbate încercând să aburească opinia publică într-un asemenea hal, încât, dacă marea dezvăluire despre propriul său trecut îl va plesni în față, românii să creadă că au de-a face cu o făcătură. Cu o răzbunare a a unuia sau altuia dintre numeroasele persoane pe care le-a calomniat în ultimele săptămâni.

Comentarii

comentarii