Acasă Eveniment Dosarul minorelor: patru din cele cinci persoane reţinute în dosarul de trafic...

Dosarul minorelor: patru din cele cinci persoane reţinute în dosarul de trafic de persoane, arestate preventiv

DISTRIBUIȚI

Paul ManzuPatru din cele cinci persoane reţinute la Timişoara în dosarul de trafic de persoane în care au fost identificate peste 25 de victime minore au fost arestate preventiv de Curtea de Apel, între acestea fiind un poliţist, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, dar şi liderul grupării, Paul Mânzu.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Timişoara, patru persoane din cele cinci reţinute, joi seară, de procurorii DIICOT în dosarul de trafic de persoane au fost arestate preventiv pentru 29 de zile.
Astfel, procurorii au solicitat magistraţilor de la Curtea de Apel Timişoara arestarea preventivă a liderului grupării, Paul Mânzu, a poliţistului de la Secţia 1 din Timişoara Ovidiu Gâţan, a fostului soţ al lui Brigitte Năstase, Ovidiu Torj, dar şi pentru o a patra persoană, Gheorghe Bală.
Procurorul de caz nu a mai cerut arestare preventivă şi pentru Firu Tiron, deşi fusese şi el reţinut în acelaşi dosar. Acesta va fi cercetat în stare de libertate.
La rândul său, judecătorul Nicolae Aurel Tomuş a cerut magistraţilor să fie scos de sub control judiciar şi să fie cercetat în stare de libertate, însă cererea sa a fost respinsă. Decizia Curţii de Apel Timişoara nu este definitivă, fiind contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii DIICOT au făcut, joi dimineaţă, 11 percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, într-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizaţi fiind un membru al trupei DJ Project, un poliţist, dar şi mai mulţi lideri ai lumii interlope din Timişoara.
Surse judiciare declarau că suspecţii plasau tinere, unele minore, unor clienţi dispuşi să plătească pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea. Reţeaua era condusă de Paul Vasile Mânzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timişoara, la vila căruia aveau loc întâlnirile între fete şi clienţi. Fetele erau filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu clienţii, iar dacă acestea refuzau pe viitor să se supună, erau ameninţate că imaginile video vor fi trimise părinţilor lor.
Sursele citate mai spuneau că vizat de percheziţii este şi Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, soţia lui Ilie Năstase.
Oamenii legii au făcut o percheziţie şi la locuinţa poliţistului Ovidiu Gâţan, de la Secţia 1 Poliţie Timişoara, care în anul 2013 a mai fost implicat într-un scandal, după ce un bărbat l-a acuzat că l-a bătut.
De asemenea, a fost percheziţionată şi locuinţa lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, sursele judiciare spunând că Ovidiu Gâţan şi DJ Gino Manzotti sunt cercetaţi pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul ştia că este victima traficului de persoane.
În total, peste 25 de persoane au fost duse la audieri, între acestea şi un avocat şi un judecător, ambii din Timişoara, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor.
Surse din cadrul DIICOT declarau că peste 25 de victime minore, care erau racolate pe Facebook şi determinate să se prostitueze, inclusiv prin metoda “loverboy”, au fost identificate în dosarul de trafic de persoane.
Unii dintre membrii grupării racolau tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, prin intermediul reţelei de socializare Facebook, pe care le ademeneau prin diverse metode, ca de exemplu promisiunea obţinerii unor sume de bani, afişarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc faţă de persoana pe care încearcă s-o atragă, crearea unui sentiment de importanţă în raport cu persoanele din jur.
Procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Mircea Andreş, declara, joi seară, că după audieri cinci persoane au fost reţinute, în timp ce alte şapte au fost puse sub control judiciar.
Printre persoanele reţinute se numărau liderul grupării, Paul Mânzu, Ovidiu Torj, fostul soţ al lui Brigitte Năstase, şi poliţistul Ovidiu Gâţan, de la Secţia 1 Timişoara.
Conform sursei citate, printre cele şapte persoane cercetate sub control judiciar se aflau judecătorul Nicolae Aurel Tomuş, de la Judecătoria Timişoara, şi DJ Gino Manzotti de la DJ Project.

Comentarii

comentarii