Acasă Cultura Dosztoievszkij b@r-un eseu teatral despre conștiință, crimă și vinovăție, la CCAJ Timiș

Dosztoievszkij b@r-un eseu teatral despre conștiință, crimă și vinovăție, la CCAJ Timiș

DISTRIBUIȚI

Provocatorul spectacol de teatru ”dosztoievszkij b@r/ reopening #7 biss regizat de Levente Kocsárdi și inspirat de ”Crimă și pedeapsă”, romanul scriitorului Feodor Mihailovici Dostoievski, va avea loc, luni, 28 februarie 2022, de la ora 19:00 , în studioul franciscan al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, din Timișoara, str. E. Ungureanu 1.
Din distribuție fac parte tineri actori din România, Serbia, Republica Moldova: Alexandru Romescu, Aida Olaru, Larisa Belcea, Korina Troća, Levente Kocsárdi, Ștefan Roman, Laura Gîrbovan, Darie Doklean, David Vicol, Alexandru Bogdan Popescu.

Spectacolul de teatru este un eseu teatral despre conștiință, crimă și vinovăție.

”Destructurăm și recompunem, cu mijloace teatrale, mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi înșine, procese care au făcut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigaș, pentru a înțelege ce mai înseamnă conștiința pentru oameni care au acum vârsta studentului Raskolnikov, cum se raportează, intim și personal, oameni de orice vârstă, astăzi, la noțiunea de conștiință, căci în #dosztoievskij b@r toți sunem Raskolnikov. Totul se petrece în mintea lui Raskolnikov, în coșmarul lui, în delirul său ca un vehicul către înțelegere”, explică Levente Kocsárdi.

Scenografia: arh. MC.Donici; context muzical: Kocsárdi Levente; mișcare scenică: Alin Radu; video-mapping: Sebastian Hamburger; sound: Sebastian Bayer; dramaturgie: Mona Donici; graphic design: Andor Szabo; foto: Cornel Putan; make up artist: Florin Lazăr; ticketing: Aranka Vass, Diana Lupulescu.O producție a companiei de teatru independent Arte-Factum. Parteneri: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely.

 

 

Comentarii

comentarii