Acasă Cultura Două luni cu filme spaniole, la Cărtureşti

Două luni cu filme spaniole, la Cărtureşti

DISTRIBUIȚI

În perioada 6 aprilie – 1 iunie 2011, la librăria Cărtureşti de pe strada Mercy din Timişoara, vor putea fi vizionate cinci filme în limba spaniolă. Seria de filme „Preparados, listos… ¡Español!” („Pe locuri, fiţi gata… spaniolă!”) se va derula din două în două săptămâni, miercurea, de la ora 19.00. Proiecţiile sunt organizate de lectoratul de limbă spaniolă din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti şi Librăria Cărtureşti. Filmele vor fi subtitrate în limba engleză, iar accesul se va face gratuit. „Scopul acestor proiecţii este prezentarea câtorva dintre cele mai importante probleme istorice, sociale şi culturale ale lumii hispanice. Filmele aduc în faţa publicului aspecte caracteristice ale vieţii sociale cotidiene din Spania, evenimente istorice cu un rol esenţial pentru poporul spaniol, dileme intelectuale ale omului hispanic şi o ecranizare a unui roman scris de un laureat al Premului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa”, spun organizatorii.

Proiecțiile se vor desfășura după următorul program: „7 Vírgenes”/„7 fecioare” (Spania, 85 min., 2005) – 6 aprilie, „Las 13 rosas”/„Cei 13 trandafiri” (Spania, 132 min, 2007) – 20 aprilie, „Juana la Loca” (Spania, 117 min, 2001) – 4 mai, „Pantaleón y las visitadoras”/„Pantaleón şi vizitatoarele” (Peru, 144 min, 1999) – 18 mai, „Tierra”/„Pământ” (Spania, 117 min, 1995) – 1 iunie.

Comentarii

comentarii