Acasă Actualitate Două dezbateri publice despre regulile de pe șantierele din Timișoara, pe 26...

Două dezbateri publice despre regulile de pe șantierele din Timișoara, pe 26 mai

DISTRIBUIȚI

Joi, 26 mai, Primăria Timișoara organizează două dezbateri publice referitoare la regulile de pe șantierele din municipiu. Prima, programată pentru ora 16.00, vizează „Regulamentul privind stabilirea măsurilor de protecția mediului în timpul executării lucrărilor de construcții”. Cealaltă, de la 17.30, va fi pe marginea „Regulamentului privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări”. În ambele cazuri vorbim despre regulamente care urmează să fie trecute prin Consiliul Local Timișoara cât de curând.

Cele două dezbateri vor fi organizate atât fizic, în sala de consiliu a primăriei, cât și online, prin intermediul platformei ZOOM. Cetățenii care doresc să transmită întrebări, sugestii sau opinii cu privire la cele două regulamente o pot face atât în scris, cât și verbal în dezbatere.

„Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro, până la data de 25.05.2022, ora 1500.

Persoanele care doresc să participe online la dezbatere, vor anunța până cel târziu în data de 25.05.2022, ora 1500 intenția de participare și totodată vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru transmiterea invitației online în vederea participării la ședință prin  intermediul platformei online.

Participanții la dezbatere care se înscriu la cuvânt își vor susține punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotărâre. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de 3 minute pentru fiecare participant”, transmit reprezentanții primăriei.

Proiectele de hotărâre pot fi consultate la următoarele linkuri:

Comentarii

comentarii