Acasă Eveniment Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident ce a...

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident ce a avut loc pe drumul dintre Timișoara și Moravița

DISTRIBUIȚI

Un grav accident de circulație a avut loc, joi la prânz, pe drumul care leagă Șagul de Jebel. Un bărbat și o femeie au ajuns la spital după ce un conducător auto nu a păstrat distanța regulamentară și a lovit mașina din fața sa. Accidentul s-a produs din cauza unui bărbat, de 67 de ani, care circula dinspre Șag spre Jebel. În zona intersecției cu drumul ce duce la Pădureni nu a păstrat distanța regulamentară în trafic. A lovit astfel din spate autoturismul din fața sa, condus regulamentar de un tânăr de 28 de ani. În urma impactului unul dintre autoturisme a fost proiectat în afara părții carosabile, iar celălalt a rămas în mijlocul drumului. În urma accidentului două persoane, câte una din fiecare mașină, au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre soția șoferului vinovat, în vârstă de 66 de ani, dar și de un bărbat de 50 de ani. Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și i-au întocmit șoferului vinovat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii