Acasă Administraţie Două străzi din Timișoara, din zona Modern, intră în reabilitare pentru următoarele...

Două străzi din Timișoara, din zona Modern, intră în reabilitare pentru următoarele opt luni. Vor fi amenajate spații verzi, piste de biciclete și trotuare noi

DISTRIBUIȚI

Reprezentanții Primăriei Municipiului Timișoara anunță că a fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea străzilor Orăștie și Alpiniștilor, aflate în zona Modern, în apropiere de Calea Lugojului și Aleea Ghirodei. Firma care se va ocupa de lucrări este PORR Construct, valoarea contractului fiind de 3,5 milioane de lei. Durata va fi de opt luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

„Zona în care se va interveni este situată în partea de nord-est a municipiului, zona Modern, şi se referă la străzile Orăştie şi Alpiniştilor. Aceste străzi nu au fost modernizate până acum şi nu mai corespund condiţiilor de trafic. În prezent, traficul care se desfăşoară pe străzile Orăştie şi Alpiniştilor este rutier şi pietonal, fiind destinat circulaţiei autovehiculelor ce tranzitează locația, nevoii de acces a riveranilor la proprietăţi şi asigură legătura cu artera de penetraţie dinspre Lugoj, în municipiu”, explică reprezentanții municipalității.

Lucrările ar trebui să rezolve mai multe probleme în zonă: lipsa locurilor de parcare, a spațiilor verzi și a pistelor pentru biciclete, trotuarele degradate, gropile și denivelările de pe carosabil. În total, lungimea străzilor care vor fi modernizate este de 827,963 m. Lucrările presupun reamenajarea a 5.589 de metri pătrați de carosabil, 81 de accese la proprietăți, montarea de rigole prefabricate pe 1.631 de metri, amenajarea trotuare pe 1.598 metri și a pistelor pentru biciclete pe 1.459 metri. Vor mai fi realizate spații verzi pe 1.391 de metri pătrați și se vor amenaja 91 de locuri de parcare. Va fi realizată incluziv canalizaţia subterană pentru fibră optică pe 1.648 m.

Comentarii

comentarii