Acasă Eveniment Două tone de tutun, descoperite într-un depozit din Moldova Veche

Două tone de tutun, descoperite într-un depozit din Moldova Veche

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din Moldova Veche au confiscat, pe 19 august, dintr-un depozit dezafectat din aceeași localitate, peste două tone de tutun vrac în stare degradată. Luni, la ora 16.20, aceștia au acționat, în baza unei informaţii primite. Astfel, s-au descoperit 2.050 de kilograme de tutun în stare degradată, dar și 54 de role pentru împachetat. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că depozitul aparţine unei foste fabrici de țigarete.

Instituția transmite: „Polițiștii de frontieră, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Veche, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete şi colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.”

Comentarii

comentarii