Acesta este un mesaj de conectare cu iarna. O iarna cam învrăjbită, una care ne-a luat, ca de obicei pe la noi, cică, „prin surprindere". Ar fi bine să nu mai fim surprinşi de acest lucru, să privim în faţă situaţia şi să facem unele lucruri. Să ne amintim de sentimentul demnităţii de a fi bănăţean. Chiar nu-mi mai pasă dacă asta nu place multora, trăim într-o Europă a regiunilor şi acest fapt se probează prin multe, foarte multe detalii acceptate direct sau ipocrit, chiar de către mai-marii lumii. În lumea noastră, dragă timişoreanule, se fac unele lucruri, care ne definesc indubitabil a fi civilizaţi, manieraţi, împăciuitori, chiar dacă acest sentiment nobil atrage, culmea, ura altora! Ce avem de făcut? Mai întâi, să ne facem curat în faţa casei, pe trotuarele pline de zăpadă ale Timişoarei, pe care, mai nou, iarăşi o sfidează ţara… Să facem curat pentru ca bătrânii şi copiii (dar, de ce nu, şi adulţii?) ar putea aluneca şi atunci am avea o serie de nemulţumiri prin spitalele oraşului. Care spitale? Păi, cele care au coridoarele pline de bolnavi săraci, cele pe care medicii, îmi pare rău să spun asta, îi lasă pe sărmani să aştepte, să se umilească, să piardă speranţa. Care spitale? Cele lipsite de bani, de materiale, de resurse? Cele din care pleacă, zilnic, personal calificat, medici, dar şi asistente medicale. Bănăţeanul autentic are atitudine. Cere explicaţii, se revoltă. Civilizat, dar o face. În plus, are o candoare care-l face mai deschis, mai pozitiv. Este şi motivul pentru care, tot la Timişoara, s-a făcut propunerea de reconciliere, care nu a fost înţeleasă. Şi nu va fi încă, oricât de grea ar fi să fie iarna. Iarna aceasta va aduce multe necazuri. Ele vin de la orgoliile nesfârşite ale oamenilor, care nu mai au măsură. Nu vor fi bani pentru ca statul să facă ceea ce trebuie el să facă. Să susţină sănătatea, învăţământul, cercetarea. Fondul Monetar Internaţional o să ne mai dea vreun împrumut, dar numai la primăvară, deci după iarna vrajbei noastre, care a împărţit România în două. Norocul bănăţenilor este că noi suntem mai economi, nu ne golim cu prea mare uşurinţă şpaiţurile, mai rămâne câte ceva pe rafturi, mai avem câte ceva pus de-o parte. Mesajul de iarnă mai aduce în atenţie (ce expresie uzată, nu-i aşa?) atenţia asupra relaţiilor dintre oameni, care au apucat să se răcească, oricum, înainte de lăsarea zăpezii, de care ne bucuram pe vremea când eram copii şi auzeam lătrând un singur „tătuc prea iubit şi mărit", acum avem unul, dar el mai are alţi mulţi tătuci pe lângă el, este mai greu. Vorbesc prea mulţi! Dar cei mai mulţi latră îngrozitor.
Dragă timişoreanule, acela pe care te ştiu bine din familie şi, apoi, mai bine, din adolescenţă, te rog, fă ce ştii tu cel mai bine de sute de ani. Fii bun şi fă curat!
