Acasă Actualitate Dragi comercianți din Timișoara, opriți această practică murdară! 

Dragi comercianți din Timișoara, opriți această practică murdară! 

DISTRIBUIȚI

Timișoara, Piața Libertății, Târgul de Crăciun 2022, joi 29 decembrie, ora 17.00! Se pare că sfidarea arătată de unii comercianți față de ordinea tradițională bănățeană nu cunoaște limite!

Este peste orice limită a bunului simț civic să îți scoți mizeria în plină stradă, pe linia de tramvai, mai ales că este și zona Târgului de Crăciun, chiar în centrul orașului.

Aceste gesturi incredibile se repetă zi de zi! Gunoaiele rămân pe stradă până vine mașina Brantner să le ridice! Comercianții își scot gunoaiele și murdăresc grav imaginea Timișoarei, cunoscut ca un oraș civilizat cu oameni educați și respectuoși față de ordinea civică! Dragi comercianți, opriți această practică murdară! Găsiți altă metodă de a scăpa de mizeria pe care o faceți zilnic, nu o mai afișați public tuturor cetățenilor, întregului oraș ! Stop…!

 

Ce spune Poliția Locală Timișoara?

 

Poliția Locală Timișoara reamintește că, potrivit legii 211/2011 modificată prin legea 188/2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3.000 și 6.000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora.În cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7.500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

 

Comentarii

comentarii