Acasă Cultura Dragostea durează 3 ani

Dragostea durează 3 ani

450
DISTRIBUIȚI

Piesa de teatru neconvenţional pe transpunerea scenică de Chris Simion, după romanul cu acelaşi nume al lui Frederic Beigbeder, se va juca vineri, 26 martie, şi la Timişoara. De la prima reprezentaţie, care a avut loc pe 4 mai 2006, la Lăptăria lui Enache din Bucureşti, alături de Frederic Beigbeder, „Dragostea durează 3 ani” se joacă cu casa închisă. De pe scena teatrelor pe cea a cluburilor, dintr-un mediu formal într-unul familiar şi relaxat, spectacolul care îi are în distribuţie pe Cristi Iacob (Marc), Adriana Trandafir (Anne), Gabriela Iacob (Alice) şi Vitalie Bichir (Jean Georges), este adus în oraş de ArTITUDE, producătorul showurilor „Stand up in the city”. Spectacolul dezbate problema iubirii dintr-un cuplu, despărţirea şi divorţul. Indiferent de ce parte a baricadei vă aflaţi, pregătiţi-vă să râdeţi şi chiar să vă puneţi semne de întrebare. „Este un spectacol postmodern, recomandat spectatorilor dezinhibaţi şi lipsiţi de prejudecăţi, un spectacol neconvenţional, care anulează limita dintre actori şi spectatori. De fapt, nu e un spectacol, e viaţa fiecăruia”, spune Chris Simion. Spectacolul are loc vineri, 26 martie, la ora 21, în Clubul No Name. Pentru informaţii şi rezervări, sunaţi la 0721.574.819.

Comentarii

comentarii