Acasă Actualitate ”Dragostea învinge mereu!” Recuperarea uimitoare a unei femei cu COVID. I-a scris...

”Dragostea învinge mereu!” Recuperarea uimitoare a unei femei cu COVID. I-a scris soțului ei câte o scrisoare în fiecare zi petrecută pe secția de ATI

DISTRIBUIȚI

Medicul ATI Amin Zahra, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, a scris pe pagina sa de Facebook despre recuperarea aproape miraculoasă a unei paciente COVID, cu afectare pulmonară de 70-80%, care i-a scris soțului ei câte o scrisoare în fiecare zi petrecută pe secția de terapie intensivă.

Medicul spune că încă de la începutul pandemiei s-a constatat că pacienții cu un psihic bun, ”care au pentru ce lupta”, au avut o evoluție mai bună decât cei care s-au lăsat prinși în ghearele bolii.

În postarea sa intitulată ”Dragostea învinge mereu!”, medicul Amin Zahra scrie despre cazul unei paciente de 48 de ani, fără patologii cunoscute, care i-a scris soțului ei în fiecare zi petrecută pe secția de Terapie Intensivă.

”De la începutul pandemiei și până acum un lucru este cert, pacienții cu un psihic mai bun și care au pentru ce lupta, au avut o evoluție mai bună!

Am avut o pacientă de 48 de ani, fără patologii cunoscute cu afectare pulmonară de 70-80% care a stat pe terapie intensiva o perioadă mai lungă.

Neavând telefonul la ea, doamna comunica cu soțul prin scrisori. În prima parte a zilei domnul aducea scrisoarea, iar seara venea să recupereze scrisoarea pe care o scria soția.

Este emoționant să vezi dorința unui om de a comunica cu sufletul pereche.

Nu știu cum vedeți voi lumea asta, dar mie mi se pare că o scrisoare ca aceasta este mult mai valoroasă și plină de emoții, decât mii de texte trimise, pline de emoticoane lipsite de orice emoție.

Iubiți-vă oameni buni și apreciați-i pe cei de lângă voi, secundă de secundă!

Arătați-le cât de mult înseamnă pentru voi, chiar dacă ei știu asta sau voi credeți că ei știu.

Fiți mai buni, mai calzi, mai atenți la cei din jur, pentru că niciodată nu se știe cum poate că, vorbă bună spusă de voi, poate schimba ziua acelui om și de ce nu, poate chiar viața!”, a scris medicul, pe Facebook.

Comentarii

comentarii