Acasă Actualitate Drama unei mame: Fiul ucis? Nici acum nu există răspuns!

Drama unei mame: Fiul ucis? Nici acum nu există răspuns!

7633
DISTRIBUIȚI

Steag negru

În localitatea Fîrliug, din județul Caraș-Severin, se remarcă o casă în fața căreia tronează un steag negru, specific unei perioade de doliu. Drapelul se găsește în același loc în care a fost montat acum mai bine de doi ani de zile și prezintă un caz încurcat, care a avut drept victimă un tânăr în vârstă de 31 de ani, la acel moment.

Ioan și Georgeta Mădescu, părinții victimei, așteaptă de doi ani de zile ca procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj să afle cum a murit fiul lor, Alin-Ionuț. Până acum, investigațiile au relevat doar că acesta, împreună cu doi prieteni, a plecat în noapte de 6 spre 7 iunie 2018 în mașina pe care o conducea de obicei, un Nissan Patrol, iar după câteva ore a fost găsit mort lângă autoturism, pe o tarla, între localitățile Pietroasa Mare și Vișag, în județul Timiș.

Căutarea

Investigațiile procurorilor au arătat că Alin și cei doi prieteni, P.A.I. și A.G.N.D., au ajuns în apropierea fondului privat de vânătoare 37 Vișag, în zona pe care localnicii o numesc „La Lut” sau „Spuma Lutului”, în jurul orei 00.30. Aici, este clar doar că au dat de mașina condusă de paznicul de câmp al SC Campo D’oro SRL, societate cunoscută în zonă drept „Ferma danezului”, care deține 300 de hectare în zonă, suprafață pe care se găsește și o parte din fondul de vânătoare. Din câte se pare, unul dintre cei doi prieteni ai lui Alin a tras două focuri cu arma celuilalt, singurul care avea arma la el, cu toate că, după cum au stabilit autoritățile, toți trei dețineau legal arme.

Când au sosit autoritățile la fața locului, la mai bine de o oră după acest eveniment, Alin a fost găsit mort, cu răni numai în zona capului, întins lângă mașina sa care era răsturnată pe mijlocul drumului. Prietenii săi fugiseră de la locul accidentului.

Ce au spus martorii?

De aici, însă, lucrurile devin mai încurcate. În declarațiile date oamenilor legii, toți martorii au confirmat că a existat cel puțin un contact între mașini, dar, pe de-o parte, paznicul a spus că între cele două mașini au fost mai multe depășiri succesive, în timp ce cei doi prieteni ai lui Alin au susținut că a fost o urmărire, mașina paznicului fiind tot timpul în spatele lor. Paznicul a declarat că Nissanul l-a acroșat, dar nu a văzut cum acesta s-a răsturnat, din cauza prafului, iar de abia ulterior, urcând dealul, l-a observat cu roțile în sus. Ceilalți doi au spus că erau bălți și noroi în zonă, iar Alin conducea cu ușa deschisă și capul scos pentru că s-a murdărit parbrizul mașinii sale, iar geamul era blocat. Mai mult, P.A.I. și A.G.N.D. au declarat că au mai văzut un pasager în mașina paznicului, iar, de frică, au fugit de la locul accidentului, imediat după răsturnare.

În declarațiile date oamenilor legii, paznicul fermei a mai spus că, deși este angajat legal doar la fermă, avea o înțelegere cu administratorul fondului de vânătoare, omul de afaceri Vasile Cotuna, pentru a-i raporta acestuia sau paznicului de vânătoare dacă observă activitate suspectă în zonă. Astfel, primii la fața locului ar fi ajuns jandarmii chemați de paznic, iar administratorul fondului de vânătoare fiind cel care apelează la 112, la ora 01.40, la fața locului fiind trimise ambulanța și poliția.

Ce au spus medicii legiști?

Medicul legist care a efectuat examenul preliminar medico-legal a ajuns la concluzia că moartea lui Mădescu Alin-Ionuț a fost de natură violentă, și că ea s-a datorat unei plăgi împușcate prin tragere, cel mai probabil, în „lipsa factorilor suplimentari”, de la distanță. De asemenea, necropsia, finalizată pe finalul lunii iunie 2018, confirmă același punct de vedere, cu mențiunea că plaga împușcată este cranio-duro-cerebrală și are aspect de „explozie cerebrală”.

În timpul necropsiei, medicul legist a găsit și fragmente metalice, care au fost trimise la Institutul Național de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliției Române, pentru cercetări balistice. La București, totuși, s-a constatat că fragmentele analizate „nu conțin metale și nu sunt fragmente metalice”, două dintre ele având aspect de țesut cartilaginos, iar al treilea, aspect de țesut osos.

Un alt examen medico-legal, efectuat ulterior, de alt medic legist, însă, arată, încă o dată, că rănile generatoare de moarte, în acest caz, sunt datorate unei împușcături și „infirmă supoziția unui mecanism de producere ca urmare a impactului dintre capul victimei și caroseria mașinii”.

Totuși, în concluziile Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-legale s-a indicat drept probabilă ipoteza producerii leziunilor fatale prin lovire cu și de corpuri dure, fără a exclude în totalitate ipoteza împușcării. Această concluzie a fost motivată de faptul că nu se dispune de suficiente elemente obiective medico-legale, în raport fiind menționat faptul că nu a fost identificat un orificiu de ieșire al unui glonț, că fragmentele analizate de IGPR au fost identificate drept nemetalice și că este posibil ca o bucată din caroserie să fi acționat ca proiectil.

Alte documente din dosar arată că experții criminaliști nu se pot pronunța dacă cu armele celor trei prieteni au fost efectuate trageri. Mai mult, expertul auto care a investigat circumstanțele producerii accidentului a concluzionat, pornind de la premisa unei șicanări, că, înaintea contactului care a generat răsturnarea Nissanului, cele două mașini rulau în paralel, că nu exista un pericol iminent și că de vină pentru răsturnare ar fi „manevrarea defectuoasă a autovehiculului de către victima Mădescu”.

Tergiversarea

Dosarul s-a plimbat, în acești doi ani, între Parchetul de lângă Judecătoria Lugoj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în funcție de prerogativele fiecăruia dintre acestea în ceea ce privește acțiunile de cercetare necesare. În timp, în privința încadrării faptei cercetate, procurorii au modificat-o de mai multe ori. Dacă la început cercetările erau efectuate pentru fapta încadrată infracțiune de „ucidere din culpă, braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a doua zi după producerea accidentului, aceasta a devenit „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj”, pentru ca, ulterior, în iunie 2019, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Damian Ioan, să ceară modificarea încadrării juridice în ucidere din culpă, având victimă pe Alin, și vătămare corporală din culpă, în cazul celor doi prieteni ai acestuia. În acest moment, urmărirea penală este, din nou, realizată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.

Temerea cea mai mare a părinților lui Alin este că vinovat va fi găsit… mortul, din moment ce nu au fost încă numiți suspecți în acest dosar. Ioan și Georgeta Mădescu cred că urmărirea penală este tergiversată, „fiind în nelucrare de 10 luni”.

Din dosarul amintit, aceștia contestă relevanța expertizei auto, pe motiv că expertul auto ar fi pornit greșit de la premisa că a fost vorba de o „șicanare”, lucru care ar prevedea acțiuni de agresivitate în trafic din partea ambelor părți. Lățimea foarte mică a drumului și condițiile în care se prezintă acesta îi fac să creadă că a fost tot timpul vorba de o urmărire, iar vinovat de moartea fiului lor se face paznicul de câmp, motiv pentru care cei doi au făcut, în decembrie 2019, și o plângere penală în care îl acuză pe acesta de omor calificat.

Durere nesfârșită

Ioan și Georgeta Mădescu se bazează în demersul lor pe expertiza medicilor legiști care au considerat că moartea a fost cauzată de împușcare. Avizul Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-legale, care menționează că nu există suficiente date pentru eliminarea ipotezei împușcării, consideră părinții decedatului, fac posibilă aprobarea unei exhumări care ar releva informațiile necesare procurorilor pentru a stabili cu exactitate felul în care s-a produs decesul.

Pe de altă parte, părinții lui Alin contestă încadrarea faptei fiului lor la „nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj”, din moment ce este deținător legal de armă și nu există probe că acesta sau prietenii lui ar fi tras după animalele din fondul de vânătoare, cu atât mai puțin să fi și provocat moartea vreunuia.

Dreptul la informare!

Ziua de Vest a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj să ne ofere informații referitoare la acest dosar, conform Legii 544/2001 privind informațiile de interes public. Întrebările erau referitoare la stadiul în care se află urmărirea penală, dacă Parchetul are în vedere numirea unor suspecți în dosar, care este poziția acestuia în privința fragmentelor metalice trimise la București și dacă paznicul fermei avea drept să intervină la o presupusă faptă de braconaj la fondul de vânătoare. Răspunsul conducerii Parchetului, semnat de prim-procurorul Ursulescu Dorel și procurorul Monica Pop, a fost că „datele solicitate de dvs. nu se încadrează pe dispoziţiile art. 2 din actul normativ susmenţionat”.

Comentarii

comentarii