Acasă Economic Dräxlmaier se împrumută la BERD pentru o nouă investiție masivă la Timișoara

Dräxlmaier se împrumută la BERD pentru o nouă investiție masivă la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Denumit Draexlmaier E-Mobility II, proiectul vizează o nouă fază de extindere a proiectului de la Timișoara, fabrica din acest oraș fiind considerată „un pilon important pe termen lung în producția componentelor electronice și de înaltă tensiune pentru clienții companiei”. Totodată, o parte din împrumutul de 75 de milioane de euro țintește facilități ale Draexlmaier din Macedonia de Nord și Republica Moldova.

„Proiectul sprijină extinderea capacității de producție în România a cablajelor de înaltă tensiune și a sistemelor de baterii pentru vehicule electrice”, se arată pe site-ul BERD.

Creditul ar urma să fie acordat pe 20 mai, conform aceleiași surse.

„Draexlmaier Group este un furnizor internațional de componente pentru industria auto, cu 60 de unități în peste 20 de țări și o prezență puternică în regiunea BERD. Furnizează producătorilor de automobile de top din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice, interioare și sisteme de baterii pentru electromobilitate. În 2023, compania a generat vânzări de 5,6 miliarde de euro și a angajat aproximativ 75.000 de persoane în întreaga lume”, mai arată BERD.

În România, prima fabrică Draexlmaier a fost inaugurată în 1993 la Pitești. Ulterior au fost deschise încă patru locații la Satu Mare, Timișoara, Hunedoara și Codlea. Compania a devenit unul dintre cei mai mari angajatori din România.

În 2022, Draexlmaier a demarat o investiție de circa 200 de milioane de euro la fabrica sa de la Timișoara. Implementat în mai multe etape, proiectul prevede construirea a peste 40.000 de mp de zone de producție, depozite și clădiri de birouri. Draexlmaier Timișoara va produce aici componente electronice și de înaltă tensiune. Datorită noilor produse E-mobility, numărul tehnologiilor de producție va crește masiv și va include un nou sistem de asamblare a bateriilor pentru mașinile hibrid. Totodată, numărul angajaților crește cu peste 1.000.

Tot în 2022, compania germană a investit 1,2 milioane de euro în renovarea și echiparea atelierului cu tehnologie de ultimă generație de la Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I. Atelierul este pus la dispoziția elevilor care studiază în cadrul programului de educație profesională duală susținut de companie. Alți 90.000 de euro au fost folosiți în același an pentru renovarea și echiparea laboratorului de robotică de la Universitatea Politehnică Timișoara.  

Dräxlmaier Group deține aproximativ 60 unități de producție în peste 20 de țări. Grupul dezvoltă și produce sisteme electrice și electronice, interioare de lux și sisteme de bord pentru automobile, lista de clienți incluzând nume precum Mercedes-Benz, Porsche și BMW. Pe piața din România, Dräxlmaier este prezent din 1993, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Grupul deține unități de producție în cinci orașe din România – Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov.

Comentarii

comentarii