Acasă Actualitate Drumul între Arad şi Sânnicolau Mare se face cu bani europeni

Drumul între Arad şi Sânnicolau Mare se face cu bani europeni

DISTRIBUIȚI

Din ce în ce mai multe drumuri din Timiş primesc finanţare europeană, pentru a fi reabilitate. Şi chiar au nevoie de acest lucru, pentru că drumurile Timişului sunt recunoscute ca find printre cele mai proaste şi au nevoie de reparaţii capitale cât mai repede posibil. În 27 octombrie 2008, reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş şi ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor au semnat contractul de finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului „Reabilitarea DJ 682 limita judeţ Arad-Periam-Saravale-Sânnicolau Mare” în lungime de 24 km, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 al Uniunii Europene.
Proiectul are o valoare totală de 43.332.708,11 lei, din care cheltuielile eligibile sunt în cuantum de 35.879.503 lei.
„Dezvoltarea judeţului Timiş este strâns legată de starea infrastructurii în general, şi rutiere, în particular.
De aceea, Consiliul Judeţean Timiş pune un accent deosebit pe reabilitarea drumurilor şi a depus mai multe cereri de finanţare, printre care şi pentru aceste lucrări la drumul judeţean care face legătura între limita judeţului Arad şi oraşul Sânnicolau Mare”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.
Proiectul se află în faza de implementare, fiind în curs de finalizare activităţile pregătitoare necesare achiziţionării serviciilor de asistenţă tehnică şi a celor de supervizare a lucrărilor. 
Anunţul de participare la licitaţie pentru aceste servicii urmează să fie publicat în sistemul electronic de achiziţii publice – SEAP- şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Termenul de depunere a ofertelor este data de 27 mai, ora 10.00.

Comentarii

comentarii