Acasă Actualitate Dudeștii Noi și Becicherecu Mic primesc stații de încărcare a vehiculelor electrice

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic primesc stații de încărcare a vehiculelor electrice

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș solicită alocarea a câte 25 de metri pătrați de teren din partea comunelor Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, urmând ca acolo să fie amenajate cu bani din Fondul de Mediu, stații de alimentare pentru automobilele electrice.

În luna decembrie 2021 a fost lansat Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic. Acesta presupune instalarea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice (VE) în localități, program gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu. În cadrul acestuia este posibilă finanțarea lucrărilor de amplasare la nivelul unui UAT – județ a unui număr de 21 de stații de reîncărcare VE, prin accesarea sumei de 4.000.000 lei.

”Având în vedere interesul crescând al locuitorilor județului Timiș pentru achiziția de vehicule electrice dar mai ales pentru încurajarea înlocuirii cât mai rapide a parcului auto cu vehicule acționate electric, cu avantaje majore în reducerea de emisii și a nivelului de zgomot, la nivelul conducerii Consiliului Județean Timiș s-a analizat posibilitatea de amplasare a unor stații de încărcare electrice și pe teritoriul administrativ al orașelor și comunelor din Județul Timiș, în proximitatea drumurilor județene și a punctelor de racordare la sursele de alimentare cu energie electrică.

Amplasamentul identificat trebuie să asigure un minim de locuri de parcare cel puțin egal cu numărul punctelor de reîncărcare aferente stațiilor solicitate, destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice, marcate și identificabile prin intermediul unui panou de informare”, se spune în proiectele de hotărâre întocmite pentru cele două comune menționate. Acestea vor dona câte 25 de metri pătrați de teren pentru proiectul realizat de CJT, aici urmând să fie amplasate stațiile de încărcare.

Comentarii

comentarii