Acasă Eveniment Duminică are loc Rezidenţiatul 2012 la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara

Duminică are loc Rezidenţiatul 2012 la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara

DISTRIBUIȚI

Duminică, 25 noiembrie, în şase centre universitare din ţară, printre care şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara va avea loc Rezidenţiatul 2012, pentru toate domeniile: medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anunţate.

Celelalte cinci centre sunt: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş şi Craiova.

 

5.371 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie s-au înscris la acest concurs. Aceştia vor concura pe 3.778 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi medici tineri, 4.142, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 931 au optat pentru locurile şi posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 298 vor susţine concursul pentru domeniul farmacie.

În sesiunea din 2012, dintre cele 3778 locuri şi posturi scoase la concurs, un număr de 3558 sunt pentru medicină, 250 pentru medicină dentară şi 170 pentru farmacie. Ca noutate, în acest an, organizarea concursului de rezidenţiat pe post se face şi pentru spitalele clinice şi judeţene, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu s-a mai stabilit aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă.

Duminică, 25 noiembrie 2012, la ora 8.30, candidatii trebuie să fie prezenti la sălile specificate în listele publicate, cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul asupra lor, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Punctajul minim de promovare se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.

Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Comentarii

comentarii