Acasă Actualitate Duminica Sfinţilor Români

Duminica Sfinţilor Români

DISTRIBUIȚI

În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: “Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.”

Duminica închinată Sfinţilor Români este prăznuită în a doua duminica după Rusalii, fiind stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Atunci s-a hotărât “ca de acum şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserica Ortodoxă Română să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă, cu slujba specială şi cu acatist, toţi sfinţii din neamul românesc, ştiuţi şi neştiuţi, pentru a căror cinstire se instituie «Duminica Sfinţilor Români», care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor”.

Evanghelia rânduită să fie citită în Duminica Sfinţilor Români aminteşte de momentul chemării primilor Apostoli, Petru, Andrei, Iacov şi Ioan, de către Hristos.

Chiar dacă o parte din numele sfinţilor români sunt prezente în calendarele noastre, trebuie să mărturisim că sunt şi alţi sfinţi români, ştiuţi numai de Dumnezeu.

În fiecare lună din an, în calendarul Bisericii noastre se află însă şi câte unul sau mai mulţi sfinţi români. (sursa: Calendarul Creştin Ortodox)

Comentarii

comentarii