Spectacolul de teatru “Dumnezeu nu se uită la meciuri” de Teo Spătaru prezentată în regia talentatului regizor Traian Şoimu cu un scenariu captivant va aduce în scenă povestea personajului Hazard, un jucător de pariuri sportive.
Interpretarea remarcabilă a actorilor Geza Aszalos, Bogdan Spiridon și Jasmina Mitrici, va fi completată şi susţinută de muzica lui Petre Ionuţescu, interpretată live pentru a vă oferi o experienţă teatrală inedită.
Spectacolul va fi găzduit de această dată de USVT (Universitatea de Stiintele Vietii “Regele Mihai I” din Timișoara) în data de 25 octombrie 2023 ora 18, oferind astfel oportunitatea tinerilor studenți și Masteranzi ai acestei Universități să conștientizeze mai bine această problemă acuta a societății noastre.
Prezentarea va avea loc și la Liceul Nikolaus Lenau, tot în data de 25 octombrie.
În cadrul acestui proiect, piesa a fost prezentată și la Timisoara, Universitatea de Vest, în data de 18 octombrie 2023
După încheierea spectacolului, va fi organizată o sesiune de discuții între public, dramaturg și d-na Mariana Iridon, psiholog la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timisoara, care vor răspunde întrebărilor și vor oferi sfaturi pragmatice cu privire la gestionarea jocurilor de noroc și prevenirea dependenței. Proiectul dorește să creeze un mediu deschis și prietenos de discuții pentru toți cei interesați de subiectul pariurilor sportive.
De asemenea, în cadrul acestui proiect, Asociația Stindart îşi propune să realizeze un sondaj cu privire la problema pariurilor sportive în Timișoara. Scopul acestui sondaj este înţelegem care este percepția tinerilor elevi și studenți, cu vârsta de peste 16 ani, a cadrelor didactice și a locuitorilor din Timișoara despre subiectul pariurilor sportive, să aducem în atenția autorităților și a societății civile nevoia de măsuri concrete și eficiente în prevenirea și combaterea dependenței de jocurile de noroc.
Dependența de jocurile de noroc poate afecta grav viața, dar prin educație și conștientizare putem avea un impact real și pozitiv. Împreună putem face o diferență!
Pariez că îți pasă! nu va fi doar un proiect, ci va deveni un mod de constientizare, responsabil și informat! – este mesajul organizatorilor.
Asociația Stindart vine în fața ta cu Pariez că îți pasă!, un proiect socio-cultural inovator, care are la bază o temă extrem de importantă în societatea contemporană, și anume problema dependenței de pariurile sportive. Prin intermediul acestui proiect, ne propunem să aducem în atenția tinerilor consecințele și impactul negativ pe care dependența de jocurile de noroc îl poate avea asupra vieții lor.
Proiectul Pariez că îţi pasă!, derulat de Asociatia Stindart, în parteneriat cu UVT, USVT, Liceul Nikolaus Lenau, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timisoara, Casa Studentilor din Timisoara, este finantat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.