Acasă Politica După ce şi-a dat demisia din PDL, Traian Stancu a trecut la...

După ce şi-a dat demisia din PDL, Traian Stancu a trecut la PC

DISTRIBUIȚI

„Plecarea mea nu este una peste noapte – am anunţat partidul acum două luni că dacă nu se va schimba nimic voi pleca”, spune Titi Stancu

Fostul consilier judeţean Traian Stancu a trecut de la PDL la PC. Acesta şi-a dat demisia din funcţia de consilier judeţean şi din PDL acum o săptămână, datorită neînţelegerilor avute în interiorul partidului pe tema regionalizării. Joi, acesta a intrat în PC (şi implicit în USL) şi a primit carnetul de membru de partid din mâna preşedintelui PC, Maria Grapini. „Mă bucur să fie alături de noi şi mă bucur să fi luat decizia de a fi intrat în Partidul Conservator, pot să spun în USL. Activitatea pe care Titi Stancu o va face pe linie organizatorică – acestea vor fi atribuţiile în cadrul filialei Timiş – se va răsfrânge asupra rezultatelor USL în Timiş. Titi Stancu are experienţă în organizare politică mai mare ca mine.  Până la alegerile locale şi parlamentare, se va vedea efortul domnului Stancu”, a spus Maria Grapini.

„A putut vedea că acest partid a derapat puternic”

Practic, Traian Stancu a intrat în USL. A avut o discuţie cu fiecare dintre partidele din USL, spune acesta. „Sunt convins că Titi Stancu vine cu dorinţa de a demonstra un plus de valoare pentru ceea ce înseamnă USL. Un bărbat normal la cap nu putea să aleagă din trei preşedinţi decât pe doamna Grapini. O să vorbim cu doamna Grapini să-i găsim o zonă mai grea lui Titi”, a spus Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş. „Ne bucurăm că domnul Titi Stancu a realizat că nu s-a orientat bine atunci când a ales să meargă la PDL, a putut vedea că acest partid a derapat puternic. Îl felicit că a avut puterea să-l părăsească acum când partidul se află la putere”, a spus preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.

„Foarte mulţi consilieri judeţeni şi locali mi-au spus că dacă ar fi putut ar fi făcut acelaşi gest”

„Demisia nu e o bucurie, nu e un succes, e chiar un insucces. Nu a fost o negociere, a fost o discuţie pe care am avut-o cu fiecare în parte. S-a ajuns la concluzia că venirea mea în USL este benefică. M-au sunat primari din USL, bucurându-se că sunt alături de ei. Regionalizarea a umplut practic paharul. Plecarea mea nu este una peste noapte – am anunţat partidul acum două luni că dacă nu se va schimba nimic voi pleca. Am spus că nu vreau să girez eu nişte acţiuni în defavoarea cetăţenilor din Timiş”, a spus Titi Stancu.

Actualul membru PC, Titi Stancu, a fost cel care a votat pentru realizarea referendumului în judeţul Timiş referitor la regionalizare, mai precis la „desfiinţarea judeţului Timiş” – cum scria în proiect. Imediat şi-a dat demisia din consiliul judeţean şi din PDL (asta deşi preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, spune că Titi Stancu nu a votat la acel proiect. Titi Stancu a precizat după vot însă că a votat pentru referendum dar pe listing nu a apărut. – „apar de parcă nici nu aş fi. S-ar putea să fie o eroare a aparatului respectiv”).  Consilierii judeţeni de la PDL nu au votat…

„M-am gândit mult, cam de un an căutam o soluţie să vedem cum ne putem reveni ca partid şi ca ţară. Singura şansă era regionalizarea, care eu cred că trebuia făcută înainte de 2000 şi modernizarea statului. Situaţia merge prost la nivelul PDL din pricina lui „El lider maximo” – această dictatură apare unde este un  om puternic. E limpede că în politica românească liderii politici care ţin partidul sub fusta lor nu mai au ce căuta. Singura problemă a partidului foarte gravă şi care îl va duce la un scor foarte mic este acest lider maximo. Eu credeam că nu voi mai putea ieşi pe stradă după acea chestiune – nu votăm. Eu am spus: nu pot să fac acest lucru”, spune Titi Stancu.

„Am plecat din PDL nu numai din cauza lui Băsescu. Că Băsescu zice e o problemă, problema e că unii ascultă. Au fost probleme din consiliul judeţean pentru că în estul judeţului să fie o descărcare de pe autostradă. Foarte mulţi consilieri judeţeni şi locali mi-au spus că dacă ar fi putut ar fi făcut acelaşi gest. Nu sunt un om care să-i momesc, să le spun…”, a mai spus Stancu.

Comentarii

comentarii