Acasă Actualitate E oficial. Timișoara rămâne cu gunoaiele pe străzi. RETIM anunță încetarea serviciului...

E oficial. Timișoara rămâne cu gunoaiele pe străzi. RETIM anunță încetarea serviciului de curățenie stradală

DISTRIBUIȚI

RETIM Ecologic Service SA a anunțat oficial populația municipiului Timișoara că începând de astăzi, 1 noiembrie 2018, nu va mai presta servicii de salubritate stradală. Contractul dintre Primărie și RETIM s-a încheiat pe 4 august, RETIM prestând încă 90 de zile după această dată. RETIM nu a predat serviciul întrucât Primăria Municipiului Timișoara nu a solicitat aceasta și nu a prezentat noul operator. 

”Primăria Municipiului Timișoara a organizat licitația pentru atribuirea noului contract de salubritate stradală în perioada iunie-iulie 2018. La această licitație, la care RETIM nu a participat deoarece nu a considerat profitabilă prestarea serviciilor solicitate prin caietul de sarcini, nu a fost desemnat nici un câștigător.

În urma licitației eșuate PMT a găsit ca soluție temporară pentru asigurarea serviciului de curățenie stradală în municipiul Timișoara, să oblige RETIM să presteze activitatea pentru încă 90 de zile, folosind o clauză de reziliere din contract.

Practic, contractul dintre Primărie și RETIM prevedea ca în cazul rezilierii acestuia, operatorul este obligat să mai presteze încă 90 de zile așa încât să se asigure predarea serviciului. Astfel, Primăria Municipiului Timișoara a anunțat RETIM că reziliază contractul pe data de 2 august 2018, cu 2 zile înainte de finalizarea acestuia.

În data de 1 noiembrie RETIM a fost anunțat de către Primăria Municipiului Timișoara că începând cu această dată nu vor mai fi decontate serviciile de salubrizare stradală, în condițiile în care nici până la această dată PMT nu a cerut societății RETIM să predea serviciul și nu a prezentat nici o informare despre noul operator de salubrizare, înregistrând totodată restanțe la plată de aproximativ 5,6 milioane lei.

Astfel, RETIM este nevoită să anunțe faptul că începând de azi, 1 noiembrie, RETIM încetează operarea serviciului de curățenie stradală, ultima dată la care echipele de curățenie au mai acționat în teren fiind ieri, 31 octombrie.

În ceea ce privește colectarea deșeurilor menajere, RETIM va continua să presteze serviciul în municipiul Timișoara, societatea câștigând în anul 2017 licitația organizată la nivel județean de către ADID Timiș pentru două zone ale județului (zona 0 și zona 1). Aceste contracte se întind pe zece ani. Noutatea sistemului în municipiu este dată de inițierea campaniilor de colectare trimestrială a deșeurilor voluminoase și periculoase și desființarea campaniilor de curățenie de primăvară și toamnă,” precizează compania RETIM.

Comentarii

comentarii