Acasă Actualitate Echipa de robotică a Colegiului ,,Carmen Sylva” Timișoara, invitată pentru a doua...

Echipa de robotică a Colegiului ,,Carmen Sylva” Timișoara, invitată pentru a doua oară la Chicago Robotics Invitational SUA

DISTRIBUIȚI

Echipa de robotică CSH a Colegiului Național Pedagogic ,,Carmen Sylva” Timișoara a fost selectată și invitată pentru a doua oară să participe la competiția internațională Chicago Robotics Invitational, care va avea loc în perioada 19 – 21 iulie 2024 în Chicago, Illinois, SUA.

Echipa are din nou oportunitatea de a participa alături de cele mai bune echipe de robotică din lume, la această competiție internațională de renume. Anul trecut, la aceeași competiție, echipa a ajuns până în finală, obținând titlul de Finalist Alliance Award, poziționați pe locul 2 în clasament ca alianță, o realizare notabilă care a subliniat nivelul competențelor noastre.

Chicago Robotics Invitational este una dintre cele mai respectate competiții de robotică la nivel internațional, reunind echipe de liceu din întreaga lume, echipe care au oportunitatea de a-și demonstra abilitățile în inginerie, programare și colaborare.

Participarea la această competiție oferă elevilor o oportunitate unică de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu competitiv și inovator. În plus, acest eveniment permite echipei să interacționeze cu alte echipe de top, să schimbe idei și să se inspire reciproc în drumul spre excelență în domeniul roboticii.

“Pentru a face posibilă participarea noastră la această competiție, avem nevoie  de sprijin financiar. În acest context, facem un apel către comunitatea locală, companii și persoane dispuse să susțină tinerii pasionați de  domeniile STEM”, este mesajul echipei de robotică a Colegiului ,,Carmen Sylva” Timișoara.

Date contact echipa de robotică CSH: web site-ul echipei  https://team-csh.ro/

Comentarii

comentarii